Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ O ex-judecătoare demisă pentru…

DOC O ex-judecătoare demisă pentru suspiciuni de corupție și care se judecă cu CSM de mai bine de 5 ani, pierde, din nou, la CA Chișinău

Curtea de Apel Chișinău a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de ex-judecătoarea Lilia Vasilevici împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care la 7 iulie 2020 a respins cererea acesteia, prin care solicita de la CSM recunoașterea încălcării drepturilor și compensarea prejudiciului. Vasilevici a fost demisă de CSM în ianuarie 2015, iar de atunci ex-judecătoarea se judecă pe acest subiect.

La 7 iulie 2020, membrii CSM au respins cererea ex-judecătoarei Lilia Vasilevici, care a solicitat de la CSM recunoașterea încălcării drepturilor și compensarea prejudiciului. Acesta a atacat decizia, iar la 30 noiembrie 2020 Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de ex-judecătoare.

Lilia Vasilevici a fost demisă de CSM în ianuarie 2015. Judecătoarea a atacat anterior în instanță hotărârea CSM. Prin hotărârea din 7 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Vasilevici.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Lilia Vasilevici împotriva hotărârii din 7 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție.

La 20 septembrie 2019, prin intermediul Oficiului poștal, Lilia Vasilevici a mai depus o cerere de revizuire împotriva hotărârii din 7 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție solicitând admiterea cererii de revizuire, cu casarea hotărârii contestate. În motivarea cererii de revizuire a susținut că i-au devenit cunoscute unele circumstanțe esențiale ale cauzei, și anume s-a referit la Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova, publicată la 21 iunie 2019.

Totodată, în susținerea cererii de revizuire a mai indicat că în anul 2006, activând în calitate de judecător al Judecătoriei Centru mun. Chișinău, a condamnat la 10 ani de privațiune de libertate pe ex-ministrul al Apărării al R. Moldova, ex-directorul SIS, Valeriu Pasat, după acest caz, au avut loc mai multe încercări de a o înlătura din corpul judecătoresc.

În ianuarie 2020, CSJ a respins însă ca inadmisibilă cererea fostei judecătoare.

Ulterior, Vasilevici a solicitat, din nou, de la CSM recunoașterea încălcării drepturilor și compensarea prejudiciului, dar cererea acesteia a fost respinsă la 7 iulie 2020.

În 2015, Vasilevici a fost acuzată de procurorul municipiului Chişinău de atunci că ar fi luat mită pentru emiterea unei decizii ilegale. CSM a demis-o după ce s-a constatat că judecătoarea a încălcat normele imperative ale legislaţiei. Lilia Vasilevici a recunoscut că a comis o greşeală, însă este de părere că verdictul CSM este prea aspru.

Ex-magistrata Lilia Vasilevici l-a condamnat pe Vitalie Ciornîi, care vindea droguri, la cinci ani de închisoare cu suspendare, aplicând în raport cu el art. 90 din Codul Penal, articol ce prevede suspendarea condiţionată a executării pedepsei în unele cazuri, deşi, aşa cum au stabilit ulterior judecătorii de la Curtea de Apel (CA) Chişinău şi cei de la Curtea Supremă de Justiţie, suspendarea executării pedepsei nu poate fi aplicată pentru persoanele care au comis o infracţiune deosebit de gravă (cazul Ciornîi). În final, CA Chişinău şi CSJ l-au condamnat pe Ciornîi la 7 ani de puşcărie. Acesta, însă, a dispărut după decizia Liliei Vasilevici, nefiind de găsit pentru a-şi ispăşi pedeapsa. „E evident că judecătoarea a comis o crimă, de ce activează mai departe? Vasilevici nu face prima dată acest lucru. De ce la noi nimeni nu răspunde pentru nimic?”, se întreba procurorul mun. Chișinău de atunci Ion Diacov.