DOC/ Doi deputați solicită CC să verifice dacă Legea care a permis ca Pahopol să ajungă președinte interimar al CSM este constituțională
Deputații Dinu Plîngău și Vasile Năstase solicită ca magistrații Curții Constituționale (CC) să exercite controlul constituționalității asupra Legii care a permis ca Anatol Pahopol să fie numit președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Autorii sesizării, care cer ca aceasta să fie examinată în regim de urgență, susțin că prin aceasta „majoritatea parlamentară PSRM-PDM, într-un mod absolut abuziv, a intervenit peste autoritatea judecătorească” și a realizat desemnarea în locul Adunării Generale a Judecătorilor, „intervenind de o manieră inadmisibilă în autoadministrarea puterii judecătorești, în frauda independenței constituționale a justiției”.
Reprezentanții Platformei DA menționează că acuzațiile de neconstituționalitate pe care le invocă „se referă atât la constituționalitatea procedurii intervenției Parlamentului în exercitarea prerogativelor de către puterea judecătorească, cât și la dreptul Parlamentului de a interveni în exercițiul atribuțiilor instituționale, inerente statutului constituțional a puterii judecătorești”.
Sesizare CC CSM by Ziarul de Gardă on Scribd
Anatol Pahopol a devenit președinte interimar al CSM la sfârșitul lunii mai.
El a fost detașat în vederea exercitării mandatului de membru al CSM ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări ale Legii cu privire la CSM, care prevăd că „până la alegerea noilor membri ai CSM din rândul judecătorilor de către Adunarea Generală a Judecătorilor, membrii supleanți aleși anterior de Adunarea Generală a Judecătorilor, vor suplini funcțiile vacante de membru al CSM”.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.