Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ CSJ dă undă liberă…

DOC CSJ dă undă liberă privatizării terenului și construcției unui bloc în locul fostei cafenele „Guguță”

Foto: Ion Ștefăniță

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins astăzi, 14 noiembrie, recursul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) și a lăsat în vigoare decizia luată de Curtea de Apel Chișinău prin care „Regata Imobiliare” poate privatiza terenul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”. Decizia a fost luată de magistrații Victor Burduh, Mariana Pitic și Iulia Sîrcu de la CSJ.

„Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Consiliul municipal Chişinău, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţele ierarhic inferioare şi nu redă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse”, se menționează în încheierea Curții Supreme de Justiție.

Astfel, Regata Imobiliare SRL (succesor în drepturi procedurale a firmei „Finpar Invest”, controlată de familia lui Vladimir Plahotniuc) poate construi un imobil în locul cafenelei Guguță din centrul capitalei și are dreptul de a privatiza terenul aferent.

Consiliul Național al Monumentelor Istorice a avizat pozitiv în ședința din 19 iulie 2018 schița de proiect a centrului socio-cultural și de agrement ce urmează a fi construit în locul cafenelei „Guguță” din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Decizia Consiliului, luată cu votul a 7 din cei 13 membri, a nemulțumit societatea civilă, în special membrii „Occupy Guguță”, care organizează o acțiune de protest permanentă.

În septembrie curent a fost coordonat fondul ce urmează a fi demolat, iar recent agentul a primit și autorizația de a demola cafeneau. La modul practic, mai rămâne doar elaborarea și avizarea proiectului de execuție, care se va face din nou la Consiliul Național al Monumentelor Istorice, după care va putea începe și construcția propriu-zisă.

Foto: Ion Ștefăniță

Mai mulți membri ai societății civile, dar și comunicatatea „Occupy Guguță”, pledează pentru păstrarea cafenelei „Guguță” și se opun demolării acesteea. Membri „Occupy Guguță” au criticat în mai multe instanțe decizia autorităților de permite construcția un nou edificiu, chiar în Grădina Publică Ștefan cel Mare, organizând în acest sens mai multe manifestații publice.

Istoricul procesului

Decembrie 2015. Judecătoria Centru a decis că Finpar Invest poate construi un imobil cu 13 etaje în locul cafenelei Guguță din centrul capitalei, însă fără dreptul de a privatiza terenul. Decizia nu i-a satisfăcut atunci nici pe reprezentanții municipalității, care doreau interzicerea construcției în centrul istoric, nici pe reprezentanții companiei investitoare, care a cerut și dreptul de proprietate pe terenul adiacent.

Aprilie 2016Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Judecătorie Centru prin care a permis firmei „Finpar Invest” să construiască un hotel în locul cafenelei „Guguţă” şi a menţinut decizia care nu a permis privatizarea terenului aferent. Decizia cu drept de recurs la Curtea de Supremă de Justiţie a fost atacată de firma Finpar la CSJ.

Iunie 2017. După 6 amânări,  CSJ a luat decizia de a trimite dosarul la rejudecare. Astfel, pe marginea cazului urma să se expună, din nou, CA Chișinău.

August 2017. Finpar Invest, companie controlată prin intermediari de politicianul Vladimir Plahotniuc, a vândut cafeneaua „Guguță” situată în parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală. Guguță a ajuns în proprietatea firmei „Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. Firma „Regata Imobiliare” este și proprietara a două terenuri în sectorul Ciocana, mun. Chișinău, pe care urmează a fi construită o zonă comercială care va găzdui inclusiv primul magazin Kaufland din R. Moldova. Astfel, Regata Imobiliare devenea succesoarea în drepturi a „Finpar Invest”.

Iunie 2018. Curtea de Apel Chișinău a decis că „Regata Imobiliare” (succesor în drepturi procedurale a „Finpar Invest” SRL) poate privatiza terenul unde actualmente se află cafeneaua Guguță. Prin aceeași decizie, luată la data de 7 iunie 2018, compania își menține și dreptul de a construi un imobil cu 13 etaje în locul edificiului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Judecătorii au respins cererile Consiliului Municipal Chișinău și a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor prin care se solicitau interzicerea construcției.