Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Detalii din dosarul de 24…

Detalii din dosarul de 24 de milioane de lei în care este judecat un procuror general din perioada regimului comunist

La aproape un an de când a fost reținut și acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu, în tranzacţia de achiziţionare pentru sediul Procuraturii a unui imobil la un preţ supra evaluat şi contractarea lucrărilor de reconstrucţie a acestuia cu grave abateri de la lege, Valeriu Balaban, procuror General între 2003-2007, în timpul regimului comunist, a fost deferit justiției. În același dosar, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu și abuz de serviciu, fapte ce ar fi cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice, au fost trimiși pe banca acuzaților alți patru funcționari ai Procuraturii Generale și doi agenți economici. Cei șapte sunt judecați în libertate. Potrivit procurorilor, aceștia nu-și recunosc vina.

Ex-procurorul general va fi judecat pentru că în 2005 ar fi dispus cumpărarea unei clădiri nefinisate din str. Alexandru cel Bun la un preţ de 9 milioane de lei, deşi preţul real, conform ultimei evaluări, ar fi constituit puţin peste 2,5 milioane de lei. PG susţine că tranzacţia s-a produs în lipsa unei licitaţii publice şi în lipsa documentaţiei de proiect, verificate şi autorizate corespunzător. PG precizează că, după achiziţie, dispunând de concluziile experţilor care atestau vicii grave ale edificiului procurat, în lipsa unui proiect de reconstrucţie autorizat şi a actului de evaluare a lucrărilor, membrii grupului pentru licitaţie, constituit prin ordinul lui Balaban, au desemnat un agent economic în calitate de antreprenor general pentru reconstrucţie. Atunci, Balaban a semnat cu acesta contractul de antrepriză, ignorând prevederile legale, astfel că, în total, din bugetul de stat au fost achitate peste 18,8 milioane de lei, blocul nefiind finalizat nici până astăzi.

Procurorii susțin că grupul de lucru format de Balaban ar fi ignorat constatările și recomandările formulate în raportul de expertiză al Centrului Republican de Cercetări și Reglementări în Construcții „CERCON”, fără a examina posibilitatea optimizării amplasării subdiviziunilor Procuraturii Generale într-un edificiu deja construit și funcțional.

„În plus, contrar concluziilor experţilor, în lipsa documentaţiei de proiect de reconstrucție, reparație și finalizare a lucrărilor, verificate şi autorizate în modul stabilit, fără organizarea unei licitații publice, în lipsa examinării de către ambele părți totale și complete a caracteristicilor acestui bun imobil, inclusiv fără identificarea viciilor fundamentale care afectează potențialul de utilizare a acestuia, a încheiat contract de vânzare-cumpărare a imobilului menționat, la o sumă mai mare decât a fost evaluat conform Raportului de expertiză contabilă. Ulterior, figurantul, în calitate de ordonator principal de credite al Procuraturii Generale la acel moment, contrar legislației în vigoare, a încheiat un contract de antrepriză cu un agent economic în vederea reconstrucției imobilului procurat,fiind achiziționate servicii și materiale de construcție la un preț majorat față de cel al pieții și executate lucrări în lipsa devizului de cheltuieli.

Drept urmare, pentru procurarea și reconstrucția imobilului, suma achitată de către Procuratura Generală din mijloacele bugetare, în perioada 2006-2009, a constituit 24.103.600 lei., blocul nefiind finalizat nici până astăzi, acestea reprezentând daune materiale în proporții deosebit de mari cauzate bugetului de stat.

Menționăm că, au fost puse sub sechestru bunuri ale învinuiților în valoare de peste 17 milioane lei, iar de către Ministerul Finanțelor a fost înaintată o acțiune civilă în valoare de peste 24 milioane lei, în vederea reparării prejudiciului cauzat”scrie în comunicatul de presă prin care Procuratura Generală anunță despre expedierea în judecată a dosarului.

Figuranții pe dosar nu își recunosc vina, afirmă procurorii. Dacă instanța îi va găsi vinovați, ex-procurorul, cei patru angajați ai instituției și reprezentanții a doi agenți economici riscă o pedeapsă cu închisoare de la șase la zece ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani, cu recuperarea cheltuielilor judiciare de peste 28 mii de lei.

Ce nu spune însă PG e că, despre această clădire, presa, dar şi Curtea de Conturi a R. Moldova (CCRM), au vorbit încă în 2010. Astfel, în raportul auditului regularităţii pe anul 2009 şi utilizării mijloacelor financiare publice în 2007-2008 la PG, auditorii au constatat că în 2005-2009, din bugetul de stat, din contul investiţiilor capitale, au fost alocate 28,3 milioane de lei pentru procurarea şi renovarea clădirii nefinalizate, amplasată pe str. Alexandru cel Bun, 100.

Procurarea clădirii nefinalizate cu suprafaţa de 5600 m.p. a avut loc la 15 martie 2005, în temeiul contractului semnat de PG, reprezentată de procurorul general, Valeriu Balaban şi SA „Construcţii Sociale şi Civile „Consocivil”, reprezentată de Arsenie Untilov. În contract era stipulat că imobilul era finalizat în proporţie de 73,7%, preţul achiziţiei fiind de 9 milioane de lei. Ulterior, pentru realizarea lucrărilor de reconstrucţie, de construcţie şi montaj, în mai 2006, a avut loc o licitaţie câştigată de „Biox-Comerţ”, care urma să primească 17 milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor în 24 de luni. Imediat, însă, au apărut probleme. După determinarea antreprenorului, raportul de expertiză, întocmit de fosta Direcţie Verificare şi Expertizare a Proiectelor de Construcţie abia după procurarea imobilului de PG, a fost suplinit cu alte recomandări privind necesitatea consolidării clădirii. Astfel, au apărut cheltuieli noi, care au dat peste cap calculele iniţiale, iar în final, între „Biox-Comerţ” şi PG au apărut mai multe neînţelegi, care au provocat mai multe litigii. Unul dintre aceste litigii se află şi azi pe rol la Judecătoria Chişinău, iar Roman Balan, unul dintre fondatorii „Biox-Comerţ”, susţine, într-o declaraţie pentru ZdG, că anume acest litigiu ar sta la baza reţinerii administratorului firmei, Ion Balan. În dosar, pe lângă Ion Balan şi Valeriu Balaban, au mai fost reţinute alte cinci persoane, foşti sau actuali angajaţi ai PG, inclusiv Tudor Sauca, fost contabil şef al instituţiei.

Citiți AICI despre tranzacția care a generat anchetare apenală a fostului șef al Procuraturii Generale