Decizia CtEDO: Investigarea defectuoasă a morții în condiții suspecte
La data de 15 septembrie 2015, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a pronunțat hotărârea Lari contra Moldovei.
În cauza Lari contra Moldovei, reclamanta este Ana Lari, născută în 1961. La data de 13 iunie 1999 fiica de șaptesprezece ani a reclamantului (C.) a fost găsită moartă urmare a supradozei medicamentoase în oficiul unei companii.
Potrivit expertizei medico-legale din 14 iunie 1999 moartea lui C. a fost cauzată de o intoxicație medicamentoasă. De asemenea, pe corpul victimei au fost descoperite echimoze pe piciorul stâng, hemoragie în membrana mucoasei anale și în vestibulul vaginului, cauzate cu 30-40 minute înaintea morții cu un obiect contondent.
La data de 26 octombrie 1999 au fost inițiate proceduri penale pe faptul comiterii infracțiunii de determinare la sinucidere.
Au fost audiate în calitate de martori șase persoane. Trei martori au confirmat că C. a petrecut noaptea între 12 și 13 iunie 1999 la o petrecere și că îi era frică de pedeapsa părinților, deoarece nu a informat pe aceștia despre plecarea la petrecere. Ei au confirmat că în dimineața zilei de 13 iunie 1999 C. a venit împreună cu P. și M. la sediul companiei și au decis să aștepte un prieten. Ulterior P. și M. au plecat. Paznicul companiei I., a menționat că C. arată obosită și că a mers să se culce după plecarea lui P. și M. De asemenea, paznicul a menționat că a intrat de două ori în oficiu să vadă ce face C., prima dată el a auzit respirația acesteia, iar după alte 30 de minute când a venit din nou, C. deja nu mai respira și nu avea puls. Atunci el l-a telefon pe V., un muncitor necalificat, pentru a-l ajuta și să cheme ambulanța. Toți martorii au negat întreținerea relațiilor sexuale cu C. și că altcineva nu a fost în sediul companiei care putea să ai aibă aceste relații.
La data de 24 decembrie 1999 Procuratura sectorului Centru a dispus încetarea urmăririi penale, pe motivul lipsei elementelor constitutive a infracțiunii, reținând următoarele:
„Examinând suicidal și de asemenea versiunea că C. a comis suicidul după ce a fost violată, a constatat că: Potrivit depozițiilor martorilor, între 08:30 și 11:00 la 13 iunie 1999 nimeni în afară de C. nu se afla în sediul companiei; Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 14 iunie 1999, nu s-au găsit urme de spermă în cavitățile lui C.; Potrivit aceluiași raport nu sunt prezente leziuni pe corpul sau fața lui C. Este imposibil de stabilit când C. a obținut și utilizat medicamentele. Investigația nu a stabilit careva cauze sau motive care ar determina moartea violentă a lui C.; se concluzionează că a fost un accident fatal: că C. fiind îngrijorată despre absența sa nemotivată de acasă, a încercat să evite pedeapsa părinților prin spitalizare cu otrăvire, dar urmare a utilizării neglijente a medicamentelor, a murit de la supradoză.”.
În 2005 reclamantul s-a plâns Procuraturii Generale, că nu a fost informată despre decizia din 24 decembrie 1999 și că a aflat de aceasta doar în decembrie 2004. Ea a invocat că investigația a fost superficială și ineficientă, cerând redeschiderea procedurilor. Ea a notat că investigația a examinat doar versiunea suicidului și a eșuat să verifice circumstanțele care au determinat leziunile pe corpul fiicei și să stabilească timpul când medicamentele puteau fi inhalate.
La data de 17 martie 2005 Procuratura generală a anulat ordonanța din 24 decembrie 1999 și a dispus redeschiderea urmăririi penale, constatând că procedurile erau încetate după o investigație superficială și incompletă; că nu a fost dispusă o examinare medico-legală a corpului lui C.; nu a fost stabilită substanță cu care a fost intoxicată C.; investigația nu a aflat cum C. a obținut medicamentul și în ce circumstanțe cu 30-40 minute înainte de moartea acesteia au fost cauzate leziuni pe piciorul stâng, membrana mucoasă a anusului și vestibulul vaginului; nu a fost verificată complicitatea lui P., M., I. și V. în comiterea infracțiunii.
La data de 04 mai 2005 reclamanta a fost recunoscută în calitate de parte vătămată în cadrul procedurilor penale.
La data de 22 septembrie 2005 Procuratura Generală a transferat cauza penală de la Procuratura sectorului Centru la Procuratura municipală, invocând întârzieri și comportamentul neprofesionist a investigației.
Examinarea medico-legală a corpului a fost finalizată la 17 octombrie 2005 și s-a constatat că moartea putea să aibă loc după 2 ore de la ingestie cu o supra doză de 40 de pastile.
La 20 februarie 2005 reclamanta a primit un răspuns că investigația întârzie deoarece persoanele ce urmează a fi audiate se află în afara țării.
La data de 12 iunie 2012 reclamanta s-a plâns Procurorului General despre ineficiența investigației și că nu este informată despre mersul procedurii. La 10 iulie 2012 reclamanta a primit un răspuns că investigația este pendinte și că va fi informată despre decizia pe caz.
Ulterioarele plângeri a reclamantei despre ineficiența procedurilor și imposibilitatea de a exercita drepturile sale au rămas fără răspuns.
În fața Curții reclamanta invocând articolul 2 din Convenție, dreptul la viață, s-a plâns că investigația condusă de autorități nu a fost eficientă și promptă.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 2 din Convenție, sub aspect procedural.
Ea a notat că fiica reclamantei a fost găsită moartă în jurul orei 11.00 pe 13 iunie 1999. Potrivit expertizei medico-legale din 14 iunie 1999 leziunile ar fi fost cauzate în urma unui raport sexual și că moartea a fost cauzată de o intoxicație medicamentoasă.
În pofida constatărilor nominalizate, nu a fost inițiată nicio investigație până la data de 26 octombrie 1999, peste 4 luni. Două luni mai târziu, la data de 24 decembrie 1999 investigația a fost încetată, pentru a fi redeschisă în 2005, suspendată în 2008, durând o lună în 2012 și suspendată din nou.
Curtea a observat că în 2005 Procuratura Generală a concluzionat că investigația a fost superficială și incompletă, fiind identificate mai multe deficiențe. Totuși, din materialele prezentate Curții nu rezultă că după redeschiderea investigației s-ar fi încercat să afle circumstanțele în care C. ar fi obținut medicamentele sedative și cum au apărut leziunile pe corpul acesteia cu 30-40 minute înainte de deces, în condițiile în care ea deja a inhalat sedative sau să investigheze eventuala complicitate a celor patru martori. Aparent martorii nu au mai fost audiați repetat. Potrivit ordonanței din 2008, raportul de expertiză din 21 iunie 2006 a fost unica probă obținută după redeschiderea investigației, deși aparent expertul s-a bazat pe concluziile expertizei din 1999.
Curtea a notat că investigația a durat 14 ani, cu lungi întreruperi, care au fost considerate drept excesive de însuși autorități. Ea a considerat că o astfel de durată îndelungată a investigației, în lipsa factorilor de complexitate și cu deficiențele nominalizate, nu satisface cerințele promptitudinii implicite obligației procedurale în temeiul articolului 2 din Convenție.
Mai mult decât atât, este evident din ordonanța din 04 mai 2005, că până la această dată, autoritățile nu au implicat reclamantul în investigația respectivă. După această dată, ea nu a primit vreo informație despre investigație, decât dacă se plângea de lipsa eficienței acesteia.
Reclamantul a cerut 25.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2.100 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului 12.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2.100 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de A. Briceac și B. Malachi avocați din Chișinău.
Sursa: Ihr.md
