CSM a admis hotărârea Colegiului disciplinar cu privire la încetarea procedurii disciplinare emisă în privința magistratei Maria Tertea
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis hotărârea Colegiului disciplinar cu privire la încetarea procedurii disciplinare emisă în privința magistratei Maria Tertea de la Judecătoria Chișinău.
Inspectorul judiciar a solicitat anularea hotărârii Colegiului disciplinar cu privire la încetarea procedurii disciplinare emisă împotriva magistratei Maria Tertea și a cerut sancționarea judecătoarei Maria Tertea.
Potrivit CSM, inspectorul judiciar a încălcat procedura de intentare a procedurii disciplinare.
„Cu trei voturi pro și patru contra a respins solicitarea inspectorului. CSM menține hotărârea Colegiului disciplinar emisă în privința Mariei Tertea”, a declarat președintele CSM, Dorel Musteață.
CSM a admis miercuri, 31 martie, demersul Procuraturii Anticorupție (PA) privind suspendarea din funcție a judecătoarei Maria Tertea, care este învinuită de trafic de influență, până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală în care este vizată.
Demersul PA a fost examinat de către magistrații CSM cu ușile închise.
Marți, 30 martie, membrii CSM au amânat examinarea demersului Procuraturii Anticorupție (PA) privind suspendarea din funcție a judecătoarei Maria Tertea, învinuită de trafic de influență. Tot marți, președinta interimară a CSM, Luiza Gafton, a anunțat că CSM se va întruni miercuri în ședință extraordinară pentru a examina demersul PA.
Pe 24 martie curent, procurorii din cadrul Procuraturii Generale (PG) au solicitat mandat de arestare pentru judecătoarea Maria Tertea, învinuită de trafic de influență.
Luni, 22 martie, Procuratura Generală (PG) a informat despre reținerea unui judecător pentru „trafic de influență”. Ziarul de Gardă a reușit să afle că magistrata care a fost reținută preventiv pentru 72 de ore este Maria Tertea din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
La începutul acestui an, Maria Tertea a fost cea care a refuzat demersul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de a aplica mandat de arestare preventivă pe numele lui Viorel Morari, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție. Ulterior, PCCOCS a acuzat-o că ar fi luat decizia aflându-se într-un conflict de interese după ce, în 2017, Procuratura Anticorupție condusă pe atunci de Viorel Morari a scos-o pe magistrată de sub urmărire penală. Maria Tertea a fost atunci cercetată pentru că ar fi comis încălcări în declararea bunurilor deținute de familia sa.
Citește și: