Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ce spune CSM despre propunerile…

Ce spune CSM despre propunerile Guvernului de reformare a CSJ și a organelor procuraturii

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat astăzi, 24 septembrie, proiectul de Lege cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție (CSJ) și organelor procuraturii.

Membra CSM Nina Cernat, care a prezentat subiectul în cadrul ședinței, a declarat că proiectul a fost discutat de membrii CSM cu reprezentanții Comisiei de la Veneția. Potrivit acesteia, CSM și-a exprimat obiecțiile și propunerile de îmbunătățire a documentului.

Nina Cernat a declarat că în viziunea CSM, comisia care ar urma să fie creată pentru evaluarea judecătorilor CSJ, a președinților și vicepreședinților instanțelor de judecată trebuie să fie compusă în marea ei majoritate din judecători, aceasta fiind și recomandările Consiliul Europei și Comisiei de la Veneția.

Proiectul de lege presupune că judecătorii vor fi evaluați de o comisie formată din 18 membri, dintre care șase vor fi experți europeni. 

Totodată, potrivit Ninei Cernat, CSM nu este de acord cu reducerea numărului de judecători la CSJ de la 33 la 17.

„Dacă scopul proiectului a fost ca judecătorii CSJ să asigure uniformizarea practicii judiciare și calității actului de justiție, acest scop nu va fi atins cu acest număr de judecători, pentru că sarcina unui judecător la Curtea Supremă este la acest moment, în mediu, de 600-700 de dosare. Dacă se va micșora aproape de două ori numărul de judecători, respectiv, sarcina se va dubla și vor fi câte o mie de dosare. În plus, judecătorilor li se atribuie competențe suplimentare prin proiectul dat, de aceea considerăm că acest număr nu va asigura uniformizarea practicii judiciare și îmbunătățirea actului de justiție”, a declarat Nina Cernat în ședința CSM.

Referitor la propunerea privind mărirea numărului reprezentanților societății civile în cadrul CSM, Nina Cernat a declarat că instituțiile internaționale din domeniu recomandă ca organul de autoadministrare a instanțelor judecătorești să fie compus în marea sa parte din judecători aleși la Adunarea Generală a Judecătorilor.

„Considerăm că trebuie să fie respectat acest echilibru și în componență să fie mai mulți judecători decât reprezentanți ai societății civile și ai altor autorități, ca să nu se facă imaginea că judecătorii sunt conduși de Guvern și Parlament”, a explicat membra CSM cu referire la propunerea Ministerului Justiției privind completarea numărului membrilor CSM cu încă trei membri, profesori titulari, doi dintre care să fie numiţi de Guvern şi unul de Preşedinţie.

Membra CSM s-a pronunțat și împotriva modificării art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului, care presupune excluderea prevederii care stipulează că „pensia judecătorului se recalculează ţinându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu”. Nina Cernat spune că această opinie este argumentată în baza deciziilor Curții Constituționale, din 2009 și 2011.

Publicitate
Publicitate