Principală  —  IMPORTANTE   —   Ce (nu) spune avocatul lui…

Ce (nu) spune avocatul lui Șor despre expertiza „secretă” din dosarul de la CA Cahul

Pauză în dosarul penal de învinuire al controversatului primar de Orhei, Ilan Șor. Următoarea ședință de la Curtea de Apel Cahul va avea loc abia pe 17 decembrie, iar până atunci liderul partidului Șor nu va mai apărea în fața judecătorilor. Decizia a fost luată la ședința de astăzi, 19 septembrie, în cadrul căreia instanța a acceptat cererea avocaților lui Șor cu privire la efectuarea unei expertize financiar-contabile „secrete”.

Efectuarea expertizei a fost solicitată de avocați la ședința trecută. Ziarul de Gardă a încercat atunci să afle mai multe detalii despre ce presupune această expertiză, doar că avocații au refuzat să ne ofere informații, menționând că ședințele au loc cu ușile închise. Nici de această dată avocații nu au fost prea generoși în detalii.

Întrebat cât timp va dura expertiza și cine o va efectua, unul dintre avocații lui Ilan Șor a declarat că nu ne poate oferi aceste detalii.

„Expertiza nu este făcută de către judecător sau de către părți, dar de către o organizație. Toată procedura legată de expertiză depinde de această organizație. Noi nu prezentăm informații despre organizație pentru a evita anumite situații nedorite în legătură cu rezultatele expertizei. Nu este semnificativă denumirea organizației, dar rezultatul”, susține Denis Ulanov, unul dintre avocații lui Ilan Șor.

Avocatul a mai declarat pentru Ziarul de Gardă că până la efectuarea acestei expertize nu poate fi continuată examinarea cauzei pentru că de rezultate acesteia depinde probatoriul apărării: „Credem că până în decembrie expertiza va fi efectuată”.

Denis Ulanov a mai precizat că termenul de realizare al acestei expertize depinde de complexitate, cantitatea documentelor ce trebuie analizate, dar și alte acțiuni. Avocatul a refuzat să ne spună cine mai exact se va ocupa de această expertiză, menționând doar că organizația respectivă are licența corespunzătoare.

Contactat de ZdG, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Anticorupție ne-a informat că procurorul pe caz este la o ședință și că ne va oferi detalii ulterior.

Toate ședințele de la Curtea de Apel Cahul în acest dosar sunt desfăşurate cu uşile închise, această decizie fiind luată încă pe 23 mai, la solicitarea procurorul pe caz. Motivele invocate pentru a judeca dosarul departe de ochii publicului au constat în faptul că în prima instanţă dosarul a fost examinat, la fel, cu uşile închise.

Dosarul lui Ilan Șor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău. Dosarul a fost transmis în magistraților Evghenii Dvurcenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă de la Curtea de Apel Cahul, după ce președintele Curții de Apel Chișinău a invocat că în instanța pe care o conduce și care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru examina cauza.

La 21 iunie 2017, Ilan Șor, controversatul businessman, primar al orașului Orhei și lider al partidului care-i poartă numele a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Ilan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.