Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Avocații Marinei Tauber au contestat…

Avocații Marinei Tauber au contestat decizia magistraților Judectătoriei Chișinău privind prelungirea arestului în penitenciar aplicat deputatei

Curtea de Apel Chișinău examinează marți, 23 august, recursul depus de avocații deputatei partidului ȘOR Marina Tauber, care solicită anularea măsurii de arest preventiv în privința parlamentarei, după ce marți, 16 august, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul acuzatorilor anticorupție și au prelungit cu încă 20 de zile arestul în penitenciarul nr. 13.

Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către procurora Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), care a menționată că cererea este „în proces de examinare în acest moment”, iar Procuratura va reveni cu detalii când va fi pronunțată o decizie.

Marți, 16 august, magistrații au prelungit cu încă 20 de zile mandatul de arestare în penitenciarul nr. 13 pe numele deputatei Marina Tauber.

După o ședință de judecată care a durat peste 4 ore și care s-a desfășurat cu ușile închise, magistrații au admis demersul procurorilor. Deputata a participat la ședință, fiind escortată la judecătorie de către mascații de la Centrul Național Anticorupție (CNA).

„Este o decizie neașteptată. Astăzi acuzatorii nu au putut să aducă nicio probă nouă pentru prelungirea arestului. Sunt dezamăgită. Este un șantaj personal”, a declarat Tauber.

„Din păcate ne scapă argumentele care justifică soluția instanței. Instanța a ignorat argumentele apărării. Este un dosar politic. Vom ataca decizia, a declarat avocatul Iulian Balan.

Deputata Partidului Șor, Marina Tauber, a fost plasată la 23 iulie curent în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Capitală.

Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat”, a rămas fără imunitate parlamentară joi, 21 iulie, după ce Parlamentul a aprobat cele două cereri ale procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Tauber a calificat ridicarea imunității parlamentare drept o „decizie politică care deja a fost luată”. Vicepreședinta formațiunii s-a declarat nevinovată și a spus că nu se teme de nimic, „nici de rețineri și nici de percheziții”.

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a afirmat că Partidul Politic „ȘOR” a plătit 260 mii de dolari pentru a-i aduce pe interpreții ruși Filip Kirkorov și Alisher Tagirovich Morgenshtern, la Chișinău, la concertul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), de pe 19 iunie, care nu a mai avut loc.