Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Au fost depistate produse alimentare…

Au fost depistate produse alimentare cu termen expirat

În rezultatul unor măsuri speciale de investigații, angajații Secţiei investigare fraude economice Chișinău, au efectuat verificări la mai multe unităţi comerciale ce prestează servicii în domeniul alimentaţiei publice pe teritoriul unei pieţe agricole din mun. Chişinău.

În rezultatul controalelor, polițiștii au depistat produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, produse alcoolice, toate comercializate în lipsa documentelor de provenienţă legală, certificate de conformitate, precum şi produse alcoolice contrafăcute. De asemenea, polițiștii au depistat condiţii antisanitare de preparare şi comercializare a producției.

De la faţa locului, polițiștii au ridicat 1000 litri de vin, 500 litri de alcool etilic diluat cu apă cu aromatizați şi 114 sticle de spumant în recipiente din plastic de 1,5 litri.

Marfa în valoare de circa 30.000 de lei a fost confiscată, iar forţele de ordine acumulează probele necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi atragerii la răspundere a persoanelor implicate în aceste ilegalităţi.