Aprobat de Guvern: Deținuții nu vor putea cere reducerea pedepsei pentru condiții precare până în septembrie

Aprobat de Guvern: Deținuții nu vor putea cere reducerea pedepsei pentru condiții precare până în septembrie
46 vizualizări
12 februarie 2020 | 16:39

Guvernul a aprobat miercuri, 12 februarie, proiectul de lege privind suspendarea aplicării reducerii pedepsei condamnatului deţinut în condiţii precare.

Moratoriul ar putea fi aplicat până în septembrie, perioadă în care va fi analizat impactul normei, după care să se decidă dacă instrumentul compensatoriu va fi ajustat, păstrat sau anulat.

„Proiectul este o urgență și a intervenit în condițiile în care în R. Moldova sunt deținute în jur de 6700 de persoane, dintre care peste 5000 au depus cerere de reducere a termenului, pare peste 1000 au beneficiat. Ies la libertate persoane care reprezintă pericol pentru securitatea statului. Pedeapsa penală este fixată de judecător pentru perioada în care să se resocializeze și să fie pregătit pentru a fi reîncadrat în societate”, a argumentat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

Acesta a precizat că cererile depuse vor fi examinate „în condițiile legislației în care au depus”.

Proiectul va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Parlament.

Conform mecanismului compensatoriu care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019, plângerile deținuților sunt examinate de judecătorul de instrucție în maximum trei luni, că sarcina probațiunii lipsei de încălcare a condițiilor de detenție invocate de autorul plângerii îi revine reprezentantului administrației instituției penitenciare și că acesta prezintă instanței de judecată în scris, în termen de 10 zile, un raport în care răspunde la toate pretențiile invocate de condamnat sau prevenit în plângere, cu menționarea măsurilor întreprinse pentru înlăturarea condițiilor de detenție contestate.

Printre cazurile de rezonanță în care a fost aplicat acest mecanism compensatoriu se numără cel al fostului premier Vlad Filat. La 30 iulie 2019, Judecătoria Chișinău a redus cu 682 de zile sentința cu nouă ani de închisoare, iar ulterior acesta a fost eliberat. Totodată, luna trecută, lui Veaceslav Platon i-a fost redus termenul cu 565 de zile.

În august 2019, fostul sportiv Ion Șoltoianu, condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi şantaj, a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13 prin aplicarea aceluiași mecanism compensatoriu.

MAIL AUTOR

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

Parlamentul a modificat termenul pentru moratoriul asupra Legii privind cetățenia prin investiție

La propunerea Blocului ACUM, deputații au votat și în cea de-a doua lectură instituirea moratoriului asupra Legii privind cetățenia prin investiție. Deși în prima lectură s-a votat aplicarea moratoriului până l…
Parlamentul a modificat termenul pentru moratoriul asupra Legii privind cetățenia prin investiție

Al doilea candidat care s-a retras din cursa parlamentară de la Hîncești: „Șanse reale au forțele de stânga”

Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) la funcția de deputat în circumscripția nr. 38, Hâncești, Anatolie Postolachi, a anunțat că se retrage din cursa electorală. O decizie în acest sens a f…
Al doilea candidat care s-a retras din cursa parlamentară de la Hîncești: „Șanse reale au forțele de stânga”

Votat: Ambii părinți, care cresc cel puțin patru copii, vor beneficia de asigurare medicală obligatorie

Ambii părinți, inclusiv cei adoptivi, care cresc cel puțin patru copii, vor putea beneficia, la opțiunea acestora, de statut de persoană asigurată în sistemul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală (AOA…
Votat: Ambii părinți, care cresc cel puțin patru copii, vor beneficia de asigurare medicală obligatorie

Proiectul privind noua metodă de indexare a pensiilor, votat în ambele lecturi. Ce modificări vor fi operate

La inițiativa Guvernului, Parlamentul a votat în cea de-a doua lectură noi modificări la Legea privind sistemul public de pensii. Modificările au fost criticate dur de opoziția prlamentară, potrivit căreia, pri…
Proiectul privind noua metodă de indexare a pensiilor, votat în ambele lecturi. Ce modificări vor fi operate

Deputații au votat în primă lectură instituirea unui moratoriu repetat asupra Legii cetățeniei prin investiție

Parlamentul a votat în primă lectură proiectul privind instituirea unui nou moratoriu asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei R. Moldova în baza Legii cetățeniei prin investiții. După ce va…
Deputații au votat în primă lectură instituirea unui moratoriu repetat asupra Legii cetățeniei prin investiție

Filip: Ruptura în PDM a fost planul B. Detalii despre planul A și sediul în care stau cei care au plecat

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, susține că „ruptura” în PDM s-a produs de fapt încă la sfârșitul lunii noimebrie, atunci când cinci deputați democrați, printre care Andrian Candu și Sergiu Sîrbu, au m…
Filip: Ruptura în PDM a fost planul B. Detalii despre planul A și sediul în care stau cei care au plecat