Principală  —  IMPORTANTE   —   APP cere în instanță anularea…

APP cere în instanță anularea contractului cu o firmă care arendează un lot de teren la Moldexpo și unde a fost construit un edificiu: proprietarii companiei – foști demnitari, judecători și un fost președinte al CC – DOC

Agenția Proprietății Publice (APP) cere în instanța de judecată anularea contractului de locațiune, încheiat în 2013 între Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” și compania Pro Era Grup SRL, potrivit căruia, un lot de teren de 1,2 ha, de pe teritoriul Centrului a fost dat în locațiune pe un termen de 35 de ani.

Potrivit extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, consultat de ZdG, Societatea cu Răspundere Limitată SRL PROERA GRUP are nouă asociați, printre care foști demnitari, judecători și un fost președintele al Curții Constituționale (CC).

Este vorba despre Chițan Natalia care deține 9,6% din acțiunile companiei, Cosarciuc Valeriu – 8,4%, Panțîru Tudor – 14,28%, Corcimari Natalia – 2,50%, Mancovscaia Natalia – 7,49%, Soltan Carolina – 2,19%, Isac Diana – 2,35% și Casian Ion – 27%. În calitate de administrator figurează Gheorghe Efros, fost deputat, actual om de afaceri, care deține 27% din companie. Tot în documentul consultat de ZdG este menționat că firma are un capital social de peste 6 milioane de lei.

Sursa: ZdG

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Proprietății Publice, în 2011, antreprenorul (Pro Era Grup SRL n. r.) a cumpărat o clădire nefinisată din preajma Centrului „Moldexpo”. Ulterior, în 2013, a încheiat cu Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” un contract de locațiune a unui lot de teren de 1,2 ha, pe un termen de 35 de ani. Pe acel teren mai există și alte construcții înregistrare ca proprietate a R. Moldova.

„Respectivul lot de teren aparține statului și face parte din bunurile domeniului public. La data încheierii contractului de locațiune, concesionarea, arendarea și locațiunea terenurilor în cauză, aparținând domeniul public, urma a fi efectuată în baza unei hotărâri de guvern, de asemenea să se facă prin licitație publică. O astfel de hotărâre de guvern privind transmiterea terenurilor către Pro Era Grup SRL nu există”, anunță APP.

De asemenea, potrivit APP, imobilul preluat de Pro Era Grup SRL avea ca destinație inițială un centru de business. Conform înscrisurilor prezentate de Pro Era Grup SRL în litigiile derulate în instanțele de judecată, antreprenorul a anunțat că vrea să demoleze clădirea preluată și să construiască un bloc locativ.

„Procesul respectiv a început în 2017, a fost la rejudecare o dată, iar din luna mai 2021 a pornit de la zero, deoarece în primă fază APP era intervenient. Totodată, Pro Era Grup SRL a inițiat proceduri judiciare și împotriva conducătorilor Agenției Proprietăți Publici și CIE Moldexpo. La fel, pretinde despăgubiri de la Guvernul R. Moldova pentru pretinse venituri ratate”, mai anunță APP.

APP, care are ca prioritate protecția patrimoniului de stat, susține că va continua „să atace în instanțe orice tentativă de acaparare a bunurilor proprietate publică”.

Acționarii companiei care se judecă cu APP – foști demnitari de stat

Tudor Panțâru, unul dintre acționarii firmei cu care se judecă APP, a fost numit în funcția de judecător Curții Constituționale în 12 februarie 2013. La data de 12 mai 2017, cu votul judecătorilor, Tudor Panțâru a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale. Până a fi numit judecător la CC, Panțâru a deținut un mandatul de deputat al diasporei în Camera Deputaților a României, după ce a fost ales pe listele Partidului Social Democrat (PSD). Până a fi numit judecător la CC, Panțâru a deținut un mandatul de deputat al diasporei în Camera Deputaților a României, după ce a fost ales pe listele Partidului Social Democrat (PSD).

Gheorghe Efros a fost deputat în primul Parlament al R. Moldova, actualmente om de afaceri.

Valeriu Cosarciuc

Valeriu Cosarciuc este un om politic din Republica Moldova, care a deținut funcția de vice-prim-ministru în Guvernul Dumitru Braghiș. A deținut și funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova în perioada 2009–2011.