Angajații primăriei Chișinău „prinși” cu venituri nedeclarate
Comisia Națională de Integritate a constatat trei cazuri de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății în rândul reprezentanților administrației publice locale.
Astfel, Veronica Herța, directorul Direcției generale finanțe a Primăriei municipiului Chișinău a încălcat regimul juridic al declarării veniturilor și proprietății prin nedeclararea unui venit de peste 2.000 de lei, a două terenuri pentru construcții, a opt terenuri agricole, a trei construcții accesorii, a unui mijloc de transport și a cinci conturi bancare.
Cealaltă angajată a primăriei, Diana Gurschi, șefa Direcției asistență juridică, nu a indicat în declarația cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2013 cota-parte de ¼ din casa de locuit și din cele trei construcții accesorii și un cont bancar. Totodată, în acest caz, s-a stabilit o diferență vădită dintre veniturile obținute și proprietatea dobândită de către dna Gurschi în aceeași perioadă în mărime de aproximativ 23.000 de lei, diferență care nu a putut fi justificată prin documente.
În cazul vicepreședintelui raionului Ungheni, Iulia Pancu, au fost stabilite și mai multe nedeclarări. Este vorba despre venitul soțului de circa 15.000 lei, cinci transferuri de peste hotare în sumă totală de 4030 de dolari SUA și 4750 de euro. De asemenea, nu a fost declarat un teren pentru construcții, o casă de locuit cu două construcții accesorii, un automobil deținut în proprietate de soț, 13 conturi bancare și cota-parte, precum și calitatea soțului de fondator a trei societăți comerciale.
Dosarele celor trei subiecți vizați în controalele Comisiei Naționale de Integritate vor ajunge în Procuratura Generală.