Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   „Am fost umilită în propria…

„Am fost umilită în propria mea țară din cauza corupției și a nedreptății…”

Maria Olar a muncit mai mulți ani în Italia pentru a le oferi celor trei copii ai ei un trai mai bun, dar a ajuns să fie umilită în propria țară din cauza corupției și a nedreptății. În urmă cu câțiva ani, Maria a deschis o spălătorie în Capitală, din banii câștigați peste hotare, dar i s-au pus bețe în roate, primind continuu amenzi de zeci de mii de lei, ceea ce a dus la blocarea afacerii.

Potrivit femeii, în luna iunie a acestui an, la spălătoria ei au venit doi tineri ca să-și spele mașina. „Însă aceștia nu au vrut să achite serviciul. Când i-am întrebat de ce nu plătesc, ei au început să-mi vorbească cu cuvinte urâte”, relatează Maria. Femeia a chemat Serviciul operativ 902. Din spusele acesteia, din mașină au coborât doi polițiști, unul dintre care ar fi lovit-o, iar ea s-a ales cu echimoze.

După cele întâmplate, femeia a depus cerere la Procuratura Ciocana, unde a relatat despre toate acțiunile violente ale polițiștilor, după care a fost informată precum că nu a fost emisă nicio ordonanță de începere a urmăririi penale. Victima s-a adresat procurorului adjunct al sectorului Ciocana, Anatolie Vițu, care ar fi amenințat-o să părăsească clădirea procuraturii, în caz contrar „va avea probleme”.

Ulterior, Maria Olar a primit o amendă de 1.500 de lei precum că a intrat cu forța în biroul procurorului. Totodată, pe numele ei a fost intentat și un dosar penal pentru „huliganism”. „Nu am să-mi angajez niciun avocat, pentru că eu nu sunt o infractoare, ci persoana care își caută dreptatea”, susține femeia.

Ruslan Popov, șeful Procuraturii sectorului Ciocana, nu a fost de găsit.