Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Adjunctul PA, Ion Pripa, NU…

Adjunctul PA, Ion Pripa, NU promovează evaluarea integrității, a anunțat Comisia

Sursa: Comisia de evaluare a procurorilor

Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Ion Pripa, nu a promovat evaluarea integrității, a anunțat joi, 11 iunie, Comisia de evaluare. Acesta este singurul adjunct de la PA care nu a promovat exercițiul.

În urma examinării informațiilor, Completul de evaluare F a constatat că procurorul nu întrunește criteriile de integritate etică și financiară prevăzute de legea nr. 252/2023 și a propus nepromovarea evaluării externe.

Raportul a fost transmis subiectului evaluării și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Acesta va fi făcut public după expirarea termenului de contestare a hotărârii CSP sau în termen de trei zile de la pronunțarea unei hotărâri definitive a Curții Supreme de Justiție.

În cadrul ședinței publice, Completul F de evaluare a solicitat clarificări cu privire la trei aspecte:

  • diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare a unui apartament deținut anterior;
  • cheltuielile aferente lucrărilor de reparație pentru un alt apartament;
  • importul și utilizarea unui automobil cu destinație specială.

Ion Pripa a restituit în 2025 circa 203 mii de lei din împrumuturi

ZdG a scris anterior că Ion Pripa, adjunct al procurorului-șef al PA din noiembrie 2025, nu a făcut achiziții pe parcursul anului 2025. În total, pe parcursul anului 2025, procurorul a restituit circa 203 mii de lei din împrumuturile pe care le contractase anii trecuți, adică circa 17 mii de lei lunar

În 2025, an în care a fost procuror în cadrul PA, Pripa a ridicat un salariu de circa 525 de mii de lei, adică aproape 44 de mii de lei lunar. Soția acestuia, care este angajată a Direcției Educație Tineret și Sport, sectorul Rîșcani, mun. Chișinău, a obținut un salariu de aproape 50 de mii de lei. Procurorul a declarat pentru 2025 o donație de 3165 de roni (peste 12 mii de lei, n.r.) de la Galina Boltinscaia, dar și alocații de stat pentru copii din România, în sumă de 7008 roni (aproape 28 de mii de lei, n.r.). Deși evaluat, nu a fost anunțată deocamdată decizia comisiei în privința integrității procurorului.