Acuzații FĂRĂ precedent aduse de un candidat la funcția de șef al ANI: Aceste concursuri sunt niște farse

Teodor Cârnaț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cel care a câștigat concursul pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI) după cele două probe, scrisă și orală, dar care a picat testul cu detectorul de minciuni, vine cu o serie de acuzații în adresa organizatorilor concursului. Și Victor Strătilă, contracandidatul său respinge rezultatele testării. „Sunt integru. Și punctum”, ne-a transmis acesta. 

„Sunt de părerea că testul cu poligraful este mai mult o farsă. Mă așteptam că n-o să trec poligraful pentru că miercuri seara, Andrian Candu, președintele Parlamentului, în emisiunea de dezbateri cu Maia Sandu, a menționat de 3 ori că prima dată, în acest concurs, nu au fost candidați, a doua oară candidații sunt foarte slabi și că nici din a treia oară nu este mulțumit de cei care candidează și că el crede că până la finele anului, ANI-ul speră să fie funcțional. Atunci, eu nu trecusem testul cu poligraful, dar credeam că așa și o să fie și o să fiu descalificat anume după testul cu poligraful. Eu personal sunt de părerea că sunt integru, deorecere am fost foarte sincer la poligraf. Poligraful a durat șase ore doar cu mine. Nu știu dacă a mai fost așa ceva în istorie. Întrebările au fost din diferite domenii. Parcă eu candidam la funcția de șef al Pentagonului. Cunosc  care au fost întrebările puse la procurorul general, dacă nu consuma droguri și gata, dar la noi, au fost multe întrebări, din diferite domenii, multe întrebări personale. Sunt de părere că aceste rezultate nu corespund realității și cred că această așa numită „picare” a poligrafului m-a descalificat pe mine ca și profesionist. Cred că nu sunt comod ca persoana pentru a fi în funcția de șef al ANI. Am demonstrat de fiecare dată că sunt incontrolabil. Am spus asta și la poligraf.  Am spus că nu am fost influențat politic niciodată. La fel, sunt de părerea că dacă aș fi venit șef la ANI, făceam ca această instituție să fie funcțională. Dar, din câte văd, nu se dorește acest lucru, mai mult se mimează”, zice Cârnaț.

Candidatul la funcția de șef al ANI afirmă că întrebările în privința sa au fost diverse și din diferite domenii.

„Am fost întrebat dacă am încălcat vreodată legea în timpul exercitării funcției, dacă am luat foloase necuvenite ca profesor, am fost întrebat despre influența politică din partea partidelor, consumul de droguri. Au fost vreo 20 de întrebări. Eu am fost sincer. Sunt de părerea că nu meritam să fie spălate rufele cu mine, iar integritatea lui Cârnaț să fie pusă sub lovitură”.

Cârnaț afirmă că nu va ataca în instanța de judecată rezultatele testării cu poligraful pentru că „nu are sens”.

„Până la urmă, acest Consiliu poartă pecetea politicului. Este mai mult o atitudine subiectivă. Nu voi mai candida la un nou concurs. Aceste concursuri sunt niște farse. Dacă politicienii au spus că noi suntem slabi încă miercuri și că nu sunt mulțumiți de candidaturile respective fără a cunoaște rezultatul, m-a pus pe gânduri cine l-a informat. Atunci am înțeles că este o comandă politică. Plus la asta, anunțul a fost făcut de Sergiu Ostaf, care a fost numit politic de către Parlament. Cred că Ostaf a fost mesagerul lui Candu. Cred că este o farsă”, a punctat Teodor Cârnaț.

Când o să fac cunostință cu rezultatul emis de poligrafolog o să pot să comentez. Eu sunt integru! Și punctum”, ne-a transmis și Victor Strătilă, celălalt candidat care a picat testul cu detectorul de minciuni. 

La rândul său, Sergiu Ostaf, cel care a prezidat ședința Consiliului de Integritate al ANI, respinge acuzațiile aduse de Cârnaț. „Ambii candidați nu au susținut proba de poligraf. Proba se face în baza riscurilor determinate de Consiliul de Integritate. Aceste riscuri sunt verificate de poligrafologul calificat, specializat, instruit în SUA și acreditat. Decizia Consiliului a fost luată în baza rezultatelor… Restul, ce povestește fiecare persoană, îi privește. Nu vreau să comentez lucruri care  nu mă privesc. Decizia Consiliului este unanimă, fără opinii separate”, a punctat Ostaf, pentru ZdG.

Concursul pentru suplinirea funcției de președinte al ANI s-a încheiat fără a fi desemnat un învingător. Teodor Cârnaț, cel care a obținut cel mai mare punctaj în urma probelor scrise și orale, dar și Victor Strătilă, contracandidatul său, au PICAT testul cu detectorul de minciuni (polograful). Astfel, ANI va anunța un nou concurs. 

Informația a fost făcută publică de membrul Consiliului de Integritate al ANI, Sergiu Ostaf, care a anunțat și un nou concurs pentru suplinirea acestei funcții. Subiectul a fost discutat în ședință închisă, fără prezența presei.

„Ambii candidați nu au susținut proba testului poligraf”, a precizat Ostaf. Membrii CSM au precizat că documentele nu pot fi făcute publice fără acordul persoanelor care au fost supuse testării.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Sergiu Boscaneanu

    Stimate Domnule Teo Carnat.

    Acum cativa ani in urma, se spunea ca dumnevoastra ati facut avere din stagierea din SUA. Eu ca cetatean al SUA, va intreb, daca sunteti integru, puteti sa veniti cu darea de seama de la Fiscul American, forma W-2, unde se arata cat ati facut si cat vi sa luat in impozite. Eu pot so fac asta, dar dumneata? Si apoi putem sa discutam la capitolul Integritate!

  2. Vladimir

    Am avut dreptate cand am comentat cu putin timp in urma si am confirmat ca domnul Teodor Carnat e “integru si punctum”, e demn si ar putea acumula nu 43 de puncte din 60, daca vreti, dumnealui le acumuleaza pe toate cele 100 de puncte din 100 puncte posibile la functia de Presedinte al Autoritatii Nazionale de Integritate.
    S-a adeverit la toate 100% si cele spuse mai sus cu “poligraful” rusinos. Poligraful a ajuns el insusi victima invidiei si a geloziei. Acum aduceti-l la detectorul de minciuni pe ei insusi organizatorii acestui concurs si pe altii.
    Cu sustinere si profund respect pentru domnul Teodor Carnat.

  3. Alex

    cică Cîrnat nu este influențat politic… cui ii mai trebuie poligraf pentru a constata ceea ce si unui elev de clasele primare este clar…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *