Abateri grave la casarea patrimoniului tehnic de aviaţie
În cadrul unui control, iniţiat din oficiu de procurorii militari la Baza de Aviaţie a Armatei Naţionale, au fost stabilite grave abateri la capitolul casarea patrimoniului tehnic de aviaţie.
Investigaţiile au arătat că, în intervalul anilor 2011 – 2014, Comandamentul de Aviaţie al Armatei Naţionale a casat un şir de mijloace tehnice de la aeronavele de tip MIG-29, componentele cărora conţineau o cantitate impunătoare de metale preţioase – aur, argint, platină, paladiu.
Astfel, unele aparataje aveau în total un conţinut de peste 11 kg de argint, 245 de grame de aur, circa 33 de grame de platină şi 1,4 grame de paladiu.
Potrivit procurorilor, procedura de casare s-a efectuat cu încălcări majore, comise de factorii de decizie din cadrul Comandamentului Forţelor Aeriene, care au fost interesaţi în tăinuirea acţiunilor criminale, prin falsificarea mai multor documente oficiale care atestă casarea ilegală a mijloacelor tehnice de aviaţie.
Estimările efectuate de procurori arată că, în rezultatul delapidărilor, statul a fost prejudiciat cu aproximativ 507 mii de lei.
În acest sens, au fost pornite patru cauze penale pe faptul delapidării averii străine în proporţii deosebit de mari şi falsul în acte publice, comise de persoane responsabile din cadrul Armatei Naţionale.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii militari vor întreprinde măsuri în vederea stabilirii tuturor faptelor de sustragere şi a persoanelor implicate în schema criminală, în vederea tragerii lor la răspundere penală.
Pentru comiterea acestor infracţiuni, legislaţia prevede până la 15 ani închisoare.