Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   A fost prins un grup…

A fost prins un grup de persoane care înșela pensionarii

Oamenii legii au deconspirat activitatea criminală a unui grup de persoane, implicate în dobândirea mijloacelor financiare prin înşelăciune şi abuz de încredere în special de la pensionari.

Monitorizarea escrocilor a durat aproximativ patru luni de zile, perioadă în care s-au acumulat suficiente probe pentru a demonstra vinovăţia acestora în instanţa de judecată. Toate acţiunile ilegale erau planificate şi gestionate de către o femeie şi doi bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 26 şi 28 ani, originari din România.

Oamenii legii au stabilit că bănuiţii organizau întrevederi, seminare doar cu persoane în etate, în câteva hotele din capitală. Iar potenţialele vitctime erau identificate şi convinse să participe la aceste întâlniri de către un grup de fete, în număr de peste 30 de persoane.

În cadrul acestor seminare erau prezentate diferite „aparate medicale” care ar ajuta la normalizarea tensiunii şi oxigenului în sânge. Respectiv li se argumenta eficacitatea acestor aparate şi erau convinse să achite câte 25.000 de lei, unele dintre victime chiar şi bani în credit au luat pentru a procura acest aparat. Însă, specialiştii în domeniu au confirmat poliţiştilor că aceste aparate nu sunt altceva, decât aparate de uz casnic.

În urma perchezițiilor desfăşurate la domiciliul şi oficiile lor, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de peste 200.000 lei, dobândite din activitatea ilegală, tehnică de calcul, telefoane mobile de peste 50 unități, două mijloace de transport folosite la săvârșirea infracțiunii, precum și substanțe narcotice.

Cei trei bănuiţi sunt cercetaţi penal pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani.