Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Protest în Serbia: Opt…

VIDEO Protest în Serbia: Opt polițiști au fost răniți, iar 38 de manifestanți au fost arestați

Sursă foto: Kurir.rs

A șaptea noapte consecutiv, în capitala Serbiei au avut loc demonstrații împotriva presupusei fraude electorale de la alegerile parlamentare și locale de săptămâna trecută. Pe 24 decembrie, mulțimea a încercat să intre în cădirea Primăriei de la Belgrad. Acțiunile s-au soldat cu cu arestarea a 38 de protestatari și opt polițiști răniți, a scris portalul sârb de știri Kurir.

Poliția din Belgrad a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții, notează BBC. Aceștia au intervenit după ce protestatarii aflați în fața Primăriei au spart geamuri și au încercat să intre cu forța în clădire. Opoziția acuză poliția că a folosit o forță excesivă.

Potrivit presei locale, partidele de opoziție au afirmat că partidul de guvernământ SNS, condus de președintele sârb Aleksandar Vučić, a fraudat alegerile municipale din Belgrad din 17 decembrie, la care au obținut victorie.

Observatorii OSCE au criticat, de asemenea, alegerile, afirmând că „presiunea asupra alegătorilor, precum și implicarea decisivă a președintelui și avantajele sistemice ale partidului de guvernământ au subminat procesul electoral în ansamblu”.

Vučić a negat acuzațiile, pe care le-a calificat drept „gunoaie și minciuni”.

Prim-ministra Serbiei Ana Brnabić a mulțumit Serviciilor de informații rusești pentru că au furnizat informații despre proteste, a relatat Radio Europa Liberă.

Un alt portal de știri sârb, pink.rs, a publicat reacția purtătoarei de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a spus că demonstrațiile au fost curate de Occident „în încercarea de a provoca o situație de tip Maidan în Serbia”, făcând referire la revoluția EuroMaidan din 2014 din Ucraina, care a dus la răsturnarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.