Viața de zi cu zi în război: Cum rezistă oamenii din Bahmut – reportaj Deutsche Welle

Din cei 73 000 de locuitori de odinioară din Bahmut, Ucraina, aproximativ 8 000 continuă să reziste în oraș. Voluntarii și militarii le oferă evacuarea. De ce refuză ei? Alexandra Induhova de la Deutsche Welle a fost la fața locului.

La fiecare câteva minute, gloanțele șuieră în aer și explodează undeva în apropiere. Nimeni nu este văzut pe străzile din Bahmut, în afară de Evgheni Tkaciov și alți voluntari de la organizația de ajutorare „Proliska”. Ei bat drumurile pentru a aproviziona locuitorii cu alimente și articole de igienă.

Partea de vest a orașului puternic atacat din regiunea Donbas este greu de recunoscut. Din multe case nu au mai rămas decât mormane de cărămizi iar multe clădiri sunt ciuruite de gloanțe. Resturi de panouri publicitare și semafoare deteriorate atârnă pe străzi și trotuare, unde zac carcasele mașinilor răsturnate și arse. Majoritatea geamurilor sunt sparte iar deschiderile ferestrelor sunt acoperite după posibilități. Ușile sparte se deschid și se închid neîncetat în bătaia vântului.

Bahmut: ajutor umanitar sub ploaia de gloanțe 

„Bineînțeles că este periculos. Dar ce să facem? Oamenii au nevoie de ajutor pentru că magazinele sunt închise și nu toată lumea are bani”, spune Evgheni, coborând într-o curte înconjurată de mai multe clădiri de apartamente. Multe ferestre sunt sparte. Un bărbat încearcă să acopere una dintre ele cu folie de aluminiu. Se aud explozii în apropiere. Bărbatul se pune la adăpost, dar numai câteva secunde mai târziu își reia activitatea. 

Câteva persoane se apropie de mașina voluntarilor. Evgheni strigă către locuitori: „Ajutor umanitar! Ajutor umanitar!”, pentru a-i scoate afară din case. 

La fel ca Nina, locuitoare în Bahmut, toți au la ei cărțile de identitate, fiind nevoie să completeze și să semneze un formular cu date personale atunci când primesc ajutorul.

Dintr-o dată, ceva zboară din nou cu un fluierat puternic chiar deasupra acoperișurilor caselor și explodează în apropiere. Însă oamenii nici măcar nu se mai feresc și continuă să completeze actele. Un om remarcă pur și simplu: „Măiculiță, ăsta e un sunet nou”. Nina spune: „Suntem deja obișnuiți cu șuierături și explozii de tot felul”.

Fără electricitate, fără apă, fără gaz

De ceva timp, o bătălie de uzură are loc între atacatorii ruși și apărătorii ucraineni în jurul Bahmutului. Linia frontului se apropie tot mai mult de oraș. De câteva luni, aici nu mai există electricitate, apă potabilă și gaz. Oamenii folosesc mai ales lumânări pentru a economisi acumulatorii portabili. 

Nina spune că există generatoare pe motorină pe care cei aproximativ 100 de locuitori din cartierul ei le-au primit de la armata ucraineană și de la voluntari. Cu toate acestea, ele sunt pornite doar temporar pentru a încărca mai multe telefoane în același timp sau pentru a spăla niște rufe la mașină. „Pentru a economisi carburant pentru generatoare, oamenii își spală hainele manual, așa cum făceau bunicii noștri”, spune Nina. Cea mai apropiată stație de benzină se află într-un sat vecin la aproximativ 12 kilometri distanță. „Mergem acolo cu mașina, care are nevoie și ea de benzină. Acesta este un alt motiv pentru care economisim energie”.

Cei care au rămas aici primesc apă potabilă fie de la militarii ucraineni, fie de la voluntari, ori caută ei înșiși fântâni în curțile caselor particulare. Gătesc mâncarea pe grătarele făcute de ei înșiși pe stradă sau pe sobe de fontă. Bărbați taie lemne în fața a două case.

Unul dintre ei, Dimitri, în vârstă de 35 de ani, duce lemnele în apartamentul în care se află un membru bolnav al familiei. „Am pus sobe în apartament și ne încălzim cu lemne de foc. Poți să pui o oală sau o tigaie pe ea și să pregătești mâncarea”, spune el. Din curte se pot vedea țevi pătrunzând prin mai multe ferestre și din care iese fum.

Viața în Bahmut petrecută în pivniță

Din cauza semenilor bolnavi sau bătrâni care nu pot sau nu vor să fie evacuați, familii întregi rămân în localitate. Un bărbat se apropie împreună cu fiica sa adolescentă. Adolescenta se ferește de contactul cu jurnaliștii și își ascunde fața. Tatăl ei spune: „Nu putem să o lăsăm pe bunica noastră bolnavă singură în Bahmut”. Tânăra este singurul copil văzut aici. Din vară până în septembrie anul trecut, aproape toți copiii au fost evacuați din Bahmut.

Încă din primăvara anului trecut, când frontul se apropia de oraș, mulți locuitori din Bahmut și-au golit pivnițele și au instalat acolo mobilier, pe care, în parte, l-au construit ei înșiși. Nu prea există legături de comunicare de acolo, spune Nina, mergând tot înainte. Un coridor întunecat duce în „camere”. Abia ajunsă înăuntru, Nina își aprinde lanterna. Pe pereții de beton sunt rafturi cu ceai și mirodenii. Cele șase paturi sunt aranjate cu grijă. Este cald pentru că în colț arde o sobă și e pusă apă la fiert. Femeile prezente oferă ceai. 

Nu există ventilație în subsol, așa că oamenii se duc adesea la ușa din față pentru a inspira aer proaspăt. Pe timp de noapte, ei încearcă să folosească mai puține lumânări, spun oamenii. În timpul zilei, oamenii stau în mare parte în apartamentele lor. Însă bombardamentele continuă și noaptea, așa că merg să doarmă în „buncărele” lor, așa cum le numește Nina. „Totuși, această pivniță nu ne poate salva de o rachetă”, constată ea.

„Locuitorii din Bahmut știu de mult timp ce înseamnă războiul”

Oamenii sunt conștienți că trăiesc periculos. În același timp, ei subliniază că nu sunt pregătiți să „se predea sau să plece”.

„Oamenii din Bahmut știu de mult timp ce înseamnă războiul și bombardamentele”, spune Mikita, adăugând: „Oamenii de aici nu sunt prea șocați de acest război”. 

Tânărul își amintește că luptele din Donbas au început cu mult înainte de invazia rusă pe scară largă în Ucraina de la 24 februarie 2022. Din 2014, spune el, „ceva lovește orașul din când în când”. Băiatul spune că nu-și poate părăsi părinții. Ei sunt prea atașați de casa lor pentru a accepta evacuarea. „Nu pot spera decât că forțele armate ale Ucrainei vor alunga inamicul din oraș”, spune el. 

Nici Nina nu și-a pierdut încă speranța. Fiicele ei au fugit „în Europa”, dar ea însăși vrea să rămână în Bahmut cu soțul ei pentru moment.