Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ucraina respinge ultimatumul dat de…

Ucraina respinge ultimatumul dat de Rusia pentru predarea soldaților din Mariupol. Premierul ucrainean: „Vom lupta până la capăt”

Ucraina a respins, duminică, ultimatumul Rusiei privind predarea forţelor de la Mariupol. În context, premierul ucrainean Denis Şmihal a anunţat că luptătorii ucraineni vor rezista „până la capăt”, transmite Digi24.

Premierul ucrainean Denis Şmihal a declarat în cadrul unei televiziunii americane, după ce trecuse ora 03.00 GMT, fixată de Moscova pentru capitularea în oraşul-port de la Marea Azov, că Mariupolul „încă nu a căzut”.

Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum forțelor ucrainene care încă luptă în orașul asediat Mariupol să depună armele până duminică la ora 6:00, ora Moscovei (03:00 GMT, 6:00, ora României), pentru a avea „garanţia că rămân în viaţă”. „Este singura lor şansă”, arăta un mesaj pe Telegram.

Şmihal a asigurat că „forţele noastre militare, soldaţii noştri sunt încă acolo. Vor lupta până la capăt”, scriu agențiile de presă internaționale.

Kuleba: Situaţia de la Mariupol ar putea reprezenta o „linie roşie” în ceea ce privește negocierile cu Rusia

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că nu au mai existat recent comunicaţii diplomatice între ţara sa şi Rusia, iar situaţia de la Mariupol ar putea fi o „linie roşie” în această privinţă.

Duminică dimineaţa, statul-major ucrainean a comunicat că aviaţa rusă a bombardat Mariupolul, atacând din regiunea vecină Doneţk, în timp ce în apropierea portului aveau loc „operaţiuni de asalt”.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis într-un mesaj video că situaţia de la Mariupol „rămâne cât de gravă se poate; pur şi simplu inumană”. El a declarat că i-a invitat la Kiev pe omologii săi american şi francez, Joe Biden, respectiv Emmanuel Macron.

LIVE TEXT/ A 53-a zi de război în Ucraina. Peste 560 de copii au fost omorâți sau răniți de la începutul războiului din Ucraina