Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Trump anunță că a terminat…

Trump anunță că a terminat tratamentul preventiv cu hidroxiclorochină. Franța renunță la medicament pentru că este „periculos”

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că „tocmai a terminat” tratamentul preventiv cu hidroxiclorochina, medicament pe care l-a promovat intens ca tratament preventiv sau curativ pentru coronavirus. În același timp, mai multe studii au arătat că tratametul poate avea efecte negative, iar OMS a suspendat studiile privind acest medicament din cauza rezultatelor neconcludente până acum. Franța a decis suspendarea tratamentului cu hidroxiclorochină în lupta cu coronavirusul, pentru că este „ineficient și periculos”, relatează Digi24.ro.

Înaltul Consiliu Francez pentru Sănătate Publică şi Agenţia Franceză a Medicamentului s-au pronunţat împotriva folosirii hidroxiclorochinei în schema de tratament anti-coronavirus, notează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, cele două organisme au trimis o scrisoare către Ministerul Francez al Sănătăţii, în care au transmis că recomandă „să nu se folosească hidroxiclorochina în tratarea COVID-19 în afara studiilor clinice – indiferent dacă este utilizată singură ori alături de un alt antibiotic”.

În Franţa, tratamentul cu hidroxiclorochină a fost puternic popularizat de doctorul Didier Raoult, o figură controversată în lumea medicală. Acesta a afirmat că a avut o rată de succes extrem de mare, de peste 90%.

Pe de altă parte, alţi specialişti l-au contrazis pe Raoult şi au afirmat că acest medicament este de asemenea periculos pentru sănătatea oamenilor şi poate cauza probleme ale inimii.

Donald Trump, preşedintele SUA, a luat preventiv hidroxiclorochină. El a urmat un tratament cu acest medicament, deşi mulţi specialişti s-au poziţionat împotriva popularizării acestui tratament. „Am terminat, tocmai am terminat”, a spus el într-un  interviu, completând că „sunt în continuare aici”, ca replică la punerea la îndoială a siguranţei medicamentului.

„Sincer, am auzit despre rapoarte. Mulţi oameni cred că le-a salvat viaţa. Medicii scot rapoarte. Aveţi un studiu în Franţa, aveţi un studiu în Italia, e vorba despre studii incredibile”, a mai spus președintele SUA.

Sursa: Digi24.ro