„Toată lumea este preocupată de propria supraviețuire”. Ce se întâmplă în Lugansk
Luganskul necontrolat de autoritățile constituționale ale Ucrainei se află practic în spatele frontului. Cu toate acestea, războiul, dezlănțuit de Rusia în Ucraina și, ca urmare, mobilizarea populației au făcut și mai dificilă situația din orașul, care de opt ani trăiește sub umbrela așa-numitei LNR (autoproclamata Republică Populară Lugansk). Reporterii Realgazeta au relatat din orașul ocupat despre realitățile de acolo. Novosti Donbassa publică povestea lor.
Luganskul arid de iulie este un târâm al femeilor. Nu veți vedea bărbați tineri pe străzi: toți se ascund în casele lor, fiind reticenți față de perspectiva de a fi prinși pe stradă și trimiși la moarte sigură cu o mitralieră ruginită în mâini. Și aceasta în ciuda faptului că în tot orașul vezi bannere patriotice. Deci, femeile lucrează, merg la cumpărături, cară pungi grele cu alimente și schimbă informații despre locul în care apar patrulele.
Deși oficial sunt trimiși să lupte doar cei care apar pe străzi în stare de ebrietate, violatorii ordinii publice și cei reținuți pentru infracțiuni, potrivit datelor neoficiale, angajații instituțiilor medicale sunt obligați să furnizeze informații despre bărbații apți de luptă care li se adresează.
Toate acestea lasă o amprentă asupra calității vieții: repararea locuințelor și a aparatelor de uz casnic a devenit o problemă uriașă. Bărbații care, din anumite motive, nu sunt recrutați și nu au calificările suficiente, efectuează toate aceste lucrări.
În vara anului 2022 nu s-au deschis numeroase localuri de vară în care se vindea bere. Pe de o parte, nu mai există zgomot, muzică tare și bețivi, pe de altă parte — acestea, la urma urmei, ofereau locuri de muncă și profituri antreprenorilor. Apropo despre antreprenori. În ciuda faptului că bărbații se ascund acasă și întreprinderile mici sunt aproape blocate, impozitele sunt încasate cu strictețe.
Sub exploziile și zgomotul constant al avioanelor, Luganskul și-a ascuns capul în nisip și încearcă să nu vorbească despre război. Iluzia unei vieți pașnice, menținută cu mare isterie, capătă multiple fisuri. Numărul de mașini cu litera Z pe străzile orașului s-a redus substanțial, poate pentru că s-au tras unele concluzii. Ei bine, sau pentru că li se taie anvelopele. Nu se întâmplă din cauza patriotismului ucrainean, ci doar pentru că oamenii au obosit de război. Unii își pun speranțele pe Rusia, alții pe Ucraina, dar nimeni nu intră în discuții: toți sunt preocupați de propria supraviețuire.
Piața muncii
Nici o întreprindere nu lucrează. Funcționează doar instituțiile de stat și cele din sfera comerțului. În anunțurile pentru posturile vacante pentru bărbați sunt solicitați cei din „teritoriile eliberate”, adică de pe cele proaspăt ocupate, care sunt încă curtați și nu sunt goniți pe prima linie. În unele anunțuri se promite eliberare de la serviciul militar și aceasta înseamnă că afacerea merge atât de bine încât angajatorul poate aduce suficienți bani pentru structurile relevante.
„Structuri de stat”
Coada la „instituțiile de stat” trebuie ocupată la patru dimineața. În încăperi accesul este permis doar pentru trei persoane concomitent, restul oamenilor stau afară, sufocându-se de căldură. Leșinurile și insolațiile rămân în grija „ambulanțelor”. Nici vorbă de mai mulți lucrători sau scaune!
Toate în numele omului, toate pentru binele omului…
Banii
În urmă cu aproximativ trei săptămâni în Lugansk s-a simțit o lipsă acută de bancnote de valoare mică. Monedele, precum și bancnotele de 50 de grivne, nu sunt suficiente. Clienții furioși cer restul. Și vânzătorii furioși spun că nu au cu ce le întoarce restul. Problema a afectat chiar și supermarketurile și există cereri de a vinde pe datorie.
Rata de schimb a grivnei (1,5), scăzută artificial, a creat o gaură în bugetul pensionarilor. Multă vreme aceștia au fost aproape cei mai bogați oameni, primind atât pensii ucrainene, cât și „republicane”. Acum veniturile lor au scăzut semnificativ, precum și dragostea lor pentru tânăra „republică” prosperă.
Călătoriile în Rusia pentru a primi asistență din partea Federației Ruse în valoare de 10 mii de ruble sunt foarte populare. Zeci de microbuze pleacă zilnic din așa-numita LNR în orașele din regiunea Rostov. Sunt plecări organizate, iar curatorii grupurilor îi conduc pe solicitanți prin toate instanțele și birourile. După procesarea tuturor documentelor solicitanților li se eliberează un card bancar pe care peste o lună și jumătate sau două vin banii. Prețul unei astfel de călătorii este de 2-2, 5 mii de ruble, în funcție de confortul autobuzului. În același timp, curatorii protejează pe solicitanți de reacția rușilor, care, cu orice ocazie, își exprimă nemulțumirea pentru că ei înșiși trăiesc în sărăcie, dar sunt nevoiți să dea câte 10 mii de ruble fiecărui parazit.
Sănătate
Această sferă nu există, dar, la nevoie, asistența de urgență este oferită. Restul este pe cheltuiala fiecăruia. În farmacii, desigur, există doar medicamente rusești ineficiente. Să cumperi un medicament potrivit nu este o problemă. Pe Internet poți găsi cu ușurință medicamentele necesare și fără rețetă, dar la un preț cât o aripă de la un Boeing. Cu toate acestea, comanda poate fi îndeplinită în 10-15 zile, iar dacă medicamentul îți trebuie urgent, va trebui să te tratezi cu ceea ce se vinde în farmacii.
Sfera comunală
Apeductul și sistemul de canalizare din oraș, care nici în timpul conducerii constituționale nu erau reparate, au fost complet delăsate. Pe străzi curg laolaltă toate murdăriile din canalizare și apa potabilă. Curg săptămâni întregi fiindcă o singură echipă repară canalizarea în tot orașul, iar alta repară apeductul. În caz de urgențe poți aștepta echipa toată ziua.
În general, râurile de murdărie și cele de apă potabilă curg într-un șiroi, iar peste ele zboară frumoase libelule albastre. Libelulele sunt frumoase, dar pierderile financiare cauzate de avarierea sistemelor sunt compensate de cei care nu au contoare și de rezidenții din sectorul privat, tarifele cărora sunt din ce în ce mai umflate în perioada de irigare.
Electricitatea este întreruptă cu o regularitate înspăimântătoare, tensiunea sare de la 130 la 280, iar aparatele electrice se defectează. Plângerile nu sunt acceptate — „spuneți mulțumesc că cel puțin este lumină”. Este costisitor să repari echipamentele defectate, deoarece nu sunt meșteri și nici piese de schimb. Este destul de dificil să fie aduse din Rusia.
Colapsul gunoiului a fost evitat și deșeurile sunt evacuate. În plus, au fost instalate containere speciale pentru sticlele de plastic.
Alimentele
Produsele sunt exclusiv rusești și sunt de o calitate teribilă. De exemplu, dacă cumperi pastă de roșii, riști să obții un borcan cu amidon fiert cu colorant și aromă. Fără riscuri pentru sănătate sau papilele gustative, pot fi consumate doar produsele de la producătorii locali. Principala sursă de proteine sunt ouăle și carnea de pui. Carnea de porc, dură și înghețată, își pierde până la jumătate din volum la prăjire. Slănină bună nu există. Aceasta de asemenea este dură și înghețată, dar meșterii locali s-au învățat să prelucreze șoricul cu paie și vând slănina ca indigenă. (Slănină și carnea locală pot fi cumpărate ocazional și chiar… poți auzi vorbindu-se în ucraineană). Singurul lucru care bucură este pâinea, care este încă bună și prețul căreia este menținut de autorități.
Comunicațiile
Autoritățile blochează cu vehemență accesul la resursele nedorite. Blochează siturile, mesageriile, Google și aplicațiile VPN. Cu toate acestea, în câteva zile furnizorii elimină toate restricțiile după ce raportează despre lucrările efectuate.
Blestemat de toți locuitorii „republicii”, Lugakom adeseori dispare și din această cauză nu poți apela la numerele de urgență 101, 102 și 103. Cu alte cuvinte, dacă viața unei persoane depinde de un apel telefonic, atunci cel mai probabil că va muri. Și oamenii mor, iar confirmarea acestui lucru sunt anunțurile de pe site-urile de publicitate locale, care sunt șterse cu promptitudine.
Moda
Hainele și încălțămintea sunt cele mai ieftine, pentru că oamenii nu au bani. Cei care au bani, pleacă să le cumpere în Rusia. În magazine persistă un miros distinct de chimicale: aceasta este problema calității mărfurilor. Tinerii mai avansați își caută haine în magazinele de second-hand.
Așa trăiește Luganskul — sub zgomotul avioanelor, numărând bănuții, trecând peste râurile de murdărie și apă potabilă, stând la cozi sub soarele arzător pentru bucata de hârtie potrivită și urmărind din mers mașinile cu autocolante ieftine cu imagine unor litere străine.