Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Teatrul din Mariupol, bombardat de…

Teatrul din Mariupol, bombardat de trupele ruse. În clădire se adăposteau peste 1000 de persoane

Sursa foto: BBC

Trupele ruse au bombardat clădirea Teatrului Dramatic amplasată în centrul orașului ucrainean Mariupol, unde se adăposteau oameni, anunță serviciul de presă al Consiliului Local Mariupol, scrie novosti.dn.ua.

„Au bombardat clădirea în care se adăposteau sute de civili din Mariupol. Este încă imposibil de evaluat amploarea acestui act teribil și inuman, deoarece bombardarea zonelor rezidențiale continuă în oraș”, anunță Consiliul Local Mariupol.

Viceprimarul orașului Mariupol susține că în clădire se aflau între 1.000 și 1.200 de persoane, scrie BBC.

După bombardament, partea centrală a teatrului s-a prăbușit, iar intrarea în adăpostul anti-bombă situat în clădire a fost blocată de molozuri. 

Numărul morților și răniților este deocamdată necunoscut.

„Nu se știe câți morți sunt sub dărâmături. Acum sunt bătălii aprige. Nimeni nu poate ajunge la dărâmături, nu știm dacă sunt supraviețuitori. Și cel mai rău lucru este că nu îi putem scoate din dărâmături”, a declarat Serhiy Taruță, fostul șef al Administrației Regionale de Stat Donețk.

Orașul Mariupol este asediat de forțele rusești, iar aproximativ 300.000 de persoane au rămas blocate, fără apă, mâncare, curent electric sau gaz. Alimentele și proviziile medicale sunt limitate, iar Rusia nu a permis livrarea de ajutoare umanitare către oraș.

De la începutul războiului în Ucraina, armata rusă a bombardat orașul Mariupol în mod constant, iar cartiere întregi au fost transformate în ruine. Săptămâna trecută, un atac asupra unui spital s-a soldat cu cinci morți.