Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   SUA au decis retragerea familiilor…

SUA au decis retragerea familiilor angajaților Ambasadei SUA din Belarus și au avertizat cetățenii americani despre „activități militare neobișnuite și îngrijorătoare” la granița cu Ucraina

Departamentul de Stat al SUA a decis luni, 31 ianuarie, retragerea familiilor angajaților Ambasadei SUA din Belarus și a avertizat cetățenii americani despre „activități militare neobișnuite și îngrijorătoare” de-a lungul graniței cu Ucraina, transmite CNN.

Evoluțiile au loc în timp ce oficialii americani avertizează că Rusia ar putea organiza o invazie asupra Ucrainei, inclusiv dinspre Belarus. 

Recent, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că Moscova intenționează să adune peste 30.000 de soldați la granița dintre Belarus și Ucraina până la începutul lunii februarie și că SUA dețin informații în acest sens.

Departamentul de Stat al SUA a actualizat luni, 31 ianuarie, o avertizare de călătorie în care menționează faptul că „din cauza creșterii activității militare neobișnuite și îngrijorătoare ale Rusiei în apropierea graniței cu Ucraina, cetățenii americani aflați în Belarus sau care intenționează să călătorească în Belarus ar trebui să fie conștienți de faptul că situația este imprevizibilă și că există este o tensiune crescută în regiune”.

„Având în vedere volatilitatea crescută a situației, cetățenii americani sunt sfătuiți să nu călătorească în Belarus. Capacitatea Guvernului SUA de a furniza servicii de urgență cetățenilor americani din Belarus este limitată din cauza Guvernului din Belarus”, se arată în avertizare.

SUA au o prezență diplomatică limitată în Belarus din cauza restricțiilor impuse de Guvernul Lukașenko. În august anul trecut, Guvernul de la Minsk a cerut Ambasadei SUA din Minsk să reducă numărul de angajați la cinci, iar în octombrie a forțat misiunea diplomatică să-și închidă birourile de Diplomație Publică și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională.