Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Șeful diplomației Germaniei a propus…

Șeful diplomației Germaniei a propus renunțarea la principiul unanimității în procesul de luare a deciziilor în UE. Acesta a menționat R. Moldova

Sursă foto: AP

Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, a propus reformarea Uniunii Europene, inclusiv prin renunțarea la principiul unanimității în adoptarea deciziilor de către toate statele membre ale UE. „În domeniul securității, principiul unanimității ne poate pune în pericol existența”, a declarat Wadephul, scrie Deutsche Welle. O altă propunere de reformă vizează procedura de aderare a noilor state, printre care R. Moldova.

În susținerea reformei propuse, șeful diplomației germane a invocat creditul de 90 de miliarde de dolari pentru Ucraina, pe care UE nu l-a putut aproba din cauza poziției Guvernului Ungariei, condus la acea vreme de fostul prim-ministru Viktor Orbán.

Potrivit lui Wadephul, dacă, din anumite motive, nu poate fi obținut acordul tuturor celor 27 de state membre ale UE, anumite țări ar trebui să poată „merge mai departe în cadrul unui grup restrâns”. „Statele care nu doresc sau nu pot participa la deciziile comune nu ar trebui să îi împiedice pe cei care vor să avanseze”, a subliniat oficialul german.

Wadephul consideră, de asemenea, că în procesul de adoptare a deciziilor de politică externă la nivelul UE ar trebui introdus votul cu majoritate calificată, în locul unanimității aplicate în prezent.

De asemenea, Johann Wadephul a propus modificarea procedurii de aderare a noilor state la Uniunea Europeană și transformarea acesteia într-un proces etapizat. Este vorba despre o integrare graduală, prin etape succesive, până la obținerea statutului de membru cu drepturi depline. Astfel, potrivit lui, ar putea fi evitată inclusiv situația în care aderarea unor noi membri este blocată de unul dintre statele Uniunii Europene.

Totodată, Wadephul a reafirmat angajamentul Berlinului față de extinderea UE. „Popoarelor din Balcanii de Vest li s-a oferit perspectiva europeană acum câteva decenii. Suntem obligați să obținem rezultate”, a declarat acesta. Șeful diplomației germane a menționat și statele candidate la aderare — Ucraina și Republica Moldova. În plus, oficialul german a afirmat că extinderea Uniunii Europene prin aderarea Islanda și Norvegia este „mai mult decât binevenită”.

În același timp, potrivit lui Wadephul, este necesară „reducerea temerilor unor state membre privind acordarea prematură a statutului de membru deplin”. În special, tratatele de aderare la UE ar putea include prevederi care să condiționeze acordarea finanțării europene de respectarea anumitor criterii. „Fondurile UE nu trebuie să ajungă la cei care încalcă valorile noastre comune”, a adăugat acesta.

Potrivit legislației actuale, pentru adoptarea deciziilor privind subiecte-cheie, inclusiv politica externă și de securitate, sancțiunile sau admiterea noilor membri, este necesar votul unanim al tuturor statelor membre ale UE. Posibilitatea adoptării deciziilor de politică externă prin majoritate calificată, de cel puțin 55% dintre state, este discutată în Uniunea Europeană de mai mulți ani.