Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   VIDEO/ Malpraxis confirmat în instanță…

VIDEO Malpraxis confirmat în instanță după moartea unui nou-născut: o doctoriță salvată de prescripție, alta – în căutare internațională: „S-a bifat doar formal un proces, al cărui rezultat este o insultă pentru orice idee de justiție”

foto: colaj ZdG

Două doctorițe din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi”, Emilia Prodan și Liliana Ioncu, au fost găsite vinovate de malpraxis (încălcarea din neglijență a regulilor medicale) care a dus la moartea unui nou-născut. Expertizele au stabilit clar „o legătură directă între acțiunile medicilor și deces (traumatism cranio-cerebral cauzat de aplicarea greșită a vacuumului)”.

Doctorița Emilia Prodan a fost găsită vinovată, dar nu va fi pedepsită penal, deoarece a intervenit termenul de prescripție (au trecut peste cinci ani de atunci). Ea continuă să activeze în sistem pentru că „legal, nu este posibil să o concediem până la o decizie definitivă a instanței de judecată”, precizează reprezentanții spitalului. O altă doctoriță, Liliana Ioncu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, dar, între timp, a fugit din țară și este în căutare internațională de aproape doi ani. Alte două doctorițe inculpate în dosar au fost achitate, deoarece nu s-a demonstrat implicarea lor directă.

Părinții nou-născutului decedat ar trebui să primească 700 de mii de lei prejudiciu moral, de aproape trei ori mai puțin decât au cerut. Ei spun că verdictul nu înseamnă dreptate, ci o confirmare dureroasă că „nicio sentință din lume” nu le poate întoarce copilul pierdut. „Este inacceptabil ca într-un dosar de o asemenea gravitate, sistemul să permită ca timpul și incompetența să devină scut pentru cei vinovați. Practic, nu s-a făcut dreptate – s-a bifat doar formal un proces, al cărui rezultat este o insultă pentru orice idee de justiție”, spune
 Elena Stadnic-Corcodel, mama lui Teodor, nou-născutul care a trăit doar 10 ore și 45 de minute. 

În iunie 2021, ZdG prezenta drama prin care a trecut familia Stadnic-Corcodel. Atunci, Elena Stadnic-Corcodel, doctoriță de urgențe medicale, și Marin Corcodel, medic anesteziolog-reanimatolog, acuzau alte doctorițe de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chișinău de malpraxis, după ce fiul cuplului a decedat la naștere.

„Copilul a trăit 10 ore și 45 de minute”

Potrivit lor, doctorițele care au asistat la nașterea lui Teodor ar fi admis mai multe erori medicale, nu ar fi respectat protocolul medical, acest fapt soldându-se cu moartea copilului. Mai exact, atunci, familia Stadnic-Corcodel le învinuia pe doctorița curantă, Emilia Prodan, și pe doctorița de gardă, Liliana Ioncu, că ar fi aplicat incorect vacuumul. Expertiza medico-legală demonstra o „legătură cauzală directă între acțiunile medicului și cauza decesului nou-născutului”. Potrivit medicilor legiști, copilului, care a trăit 10 ore și 45 de minute, „i-a fost cauzat traumatism cranio-cerebral grav”, soldat cu deces.

Marin Corcodel, Elena Stadnic-Corcodel, în așteptarea unui copil, anul 2021



Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar la cinci ani de atunci, la 24 aprilie 2026, doctorițele și-au aflat pedeapsa, decizia fiind pronunțată de judecătorul Tudor Stambol de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

„Emilia Prodan a negat vina de cele imputate, însă declarațiile acesteia nu coroborează cu probele menționate”

Instanța de judecată a constatat faptul că „Emilia Prodan a fost medicul curant, monitorizând sarcina Elenei Stadnic-Corcodel, contrar celor menționate de către Emilia Prodan – că ar fi fost doar un susținător în sala de naștere.”  Totodată, instanța punctează că Emilia Prodan nu a respectat conduita și recomandările aprobate de Ministerul Sănătății în cazul nașterii, care reprezintă obligațiile profesionale ale acesteia, „ceea ce ar fi oferit șansa nașterii unui nou-născut cu o bună adaptare la viața extrauterină și cu o dezvoltare ulterioară favorabilă”. 

Emilia Prodan, medic obstetrician-ginecolog, condamnată 

Instanța invocă „că, potrivit raportului de expertiză judiciară, rezultă expres că în artograma completată din fișa medicală sunt date contradictorii ce țin de indicii bătăilor cordului fetal. La fel, în consemnările existente și investigațiile efectuate lipsește descrierea stării fătului și a colului uterin, ce nu permite stabilirea momentului dezvoltării suferinței fetale și evaluarea obiectivă a conduitei nașterii la acel moment reieșind din starea colului și localizării căpșorului în căile de naștere.” 

Astfel, în urma analizei probatoriului administrat, instanța „certifică faptul că prin acțiunile sale ilegale”,

Emilia Prodan a ignorat prevederile legii potrivit cărora „medicul este obligat să respecte cu strictețe drepturile și interesele legitime ale pacientului, să-și perfecționeze în permanență cunoștințele profesionale, să acorde primul ajutor medical de urgență, indiferent de timpul, locul și de alte circumstanțe ale situației, să cunoască și să exercite în permanență atribuțiile de serviciu, cunoscând cu certitudine că (…) medicul poartă răspundere pentru incompetența profesională și încălcarea obligațiilor profesionale”. 

Totodată, instanța menționează că a ținut cont și de declarațiile inculpatei – ultima nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii incriminate și „a negat vina de cele imputate, însă declarațiile acesteia nu coroborează cu probele (…). Prin urmare, în lipsa elementelor comune cu celelalte probe, instanța urmează să le aprecieze critic. Luând în considerare cele expuse și ținând cont de probele administrate în cauza penală, care au fost verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv, instanța de judecată ajunge la concluzia „că vinovăția inculpatei Emilia Prodan în comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită pe deplin”. Doctorița a fost găsită vinovată de încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, care a cauzat decesul pacientului. 

Totuși, deși vinovăția Emiliei Prodan, doctoriță obstetriciană-ginecologă, a fost demonstrată, aceasta nu își va ispăși pedeapsa în închisoare pentru că a intervenit termenul de prescripție. În acest context, persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat 5 ani de la săvârșirea unei infracţiuni mai puţin grave, așa cum este catalogată de Codul Penal infracțiunea imputată Emiliei Prodan. Sentința pe caz a fost pronunțată la 5 ani și 11 zile de la decesul copilului, deci, cu doar 11 zile după intervenirea termenului de prescripție. Dosarul a fost examinat în instanță timp de aproape doi ani, din iunie 2024 până în aprilie 2026. Din 2021 până în 2024, cauza penală s-a aflat la faza de urmărire penală. 

Liliana Ioncu,  medic obstretician-ginecolog, condamnată, dată în căutare internațională 

În privința celeilalte doctorițe inculpate, Liliana Ioncu, instanța constată că la 13 aprilie 2021 ea se afla de gardă în Secția obstetricală nr. 2 și

„nu a asigurat managementul travaliului uterin adecvat și contrar prevederilor din Protocolul clinic standardizat privind Monitorizarea electronică fetală în sarcină și naștere (…),  manifestând atitudinea neconștiincioasă în raport cu obligațiunile de serviciu, a neglijat și nu a monitorizat frecvența bătăilor cordului fetal și contracțiile uterine și a omis astfel momentul declanșării suferinței fetale manifestat prin apariția bradicardiei, ceea ce constituia indicație certă pentru finisarea urgentă a nașterii.” 

Instanța invocă repetat raportul de expertiză judiciară elaborat la 28 septembrie 2021, din care rezultă expres că în partograma completată din fișa medicală sunt date contradictorii ce țin de indicii bătăilor cordului fetal. 

Instanța de judecată constată că, „contrar faptului că nu a fost efectuată cardiotocograma (CTG) continuă a nașterii înainte de a fi luată decizia referitoare la managementul cazului, Liliana Ioncu a luat decizia de a finisa nașterea, medicul obstetrician-ginecolog Liliana Ioncu a aplicat ventuza obstetricală, ulterior, în lipsa progresului în coborârea craniului fătului urmare a aplicării primei fracții cu ventuza obstetricală, ce demonstra că craniul fetal se afla la nivel mai superior de nivelul spinelor iliace și operația cezariană era indicată în defavoarea nașterii vaginale asistate, deoarece riscul traumatismului fetal era inacceptabil de mare.” 

„Vinovăția Lilianei Ioncu în comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită pe deplin”

Potrivit instanței, „Ioncu a neglijat situația clinică a evoluției travaliului și a decis unanim asupra finisării nașterii prin aplicarea vacuum-extracției și ca urmare a alegerii tacticii de conduită necorespunzătoare în conformitate cu poziția fătului în căile de naștere, medicul obstetrician-ginecolog Liliana Ioncu a mai aplicat două fracții cu ventuza obstetricală, prin devierea de la poziția corectă a punctului de flexie prevăzut. În susținerea celor constatate vin și declarațiile succesorului părții vătămate, Elena Stadnic-Corcodel. Totodată, faptul aplicării ventuzei de către Liliana Ioncu este confirmat și de alți patru martori”, punctează instanța. 

Instanța de judecată atrage atenția, utilizând inclusiv rezultatele expertizei judiciare,  asupra faptului că sarcina a fost finalizată cu nașterea unui nou-născut viu,„iar în rezultatul încălcării din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, nou-născutului i-a fost cauzat traumatism obstetrical manifestat prin traumă cranio-cerebrală închisă, cu formarea hematomului subgaleal masiv în regiunea parieto-occipitală pe stânga, dehiscența suturii sagitale și hemoragii subdurale, vătămări grave, care la ora 14 și 30 min au provocat decesul.” 

„Experții judiciari au concluzionat că acest traumatism cranio-cerebral suportat de nou-născut a fost cauzat prin aplicarea în mod necorespunzător a ventuzei obstetricale, din care considerente, între consecințele acțiunilor medicului implicat în aplicarea ventuzei și cauza decesului nou-născutului se constată o legătura cauzală directă, responsabil fiind medicul curant/de gardă”, mai accentuează instanța. Astfel, prin cumulul probelor cercetate, în cadrul examinării cauzei, instanța a stabilit „cu certitudine că medicul obstetrician-ginecolog Liliana Ioncu și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile profesionale, încălcând din neglijență prevederile protocolului medical”. Judecătorul a dispus condamnarea doctoriței, care se află în căutare internațională, la 3 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis pentru femei. Termenul ispășirii pedepsei urmează să fie calculat din momentul reținerii. Ioncu a fost anunțată în căutare în noiembrie 2024. 

În cazul celorlalte două inculpate, instanța a constatat că acestea au sosit în sala de naștere după ce Liliana Ioncu a aplicat ventuza. Astfel, Violeta Șaptefrați și Valentina Vîzdoagă au fost achitate pe motiv că fapta nu întrunește elementele componenței de infracțiune. 

Prejudiciu de 700 de mii de lei, deși s-a cerut câte un milion pentru fiecare părinte

 Sentința a fost pronunțată de către judecătorul Tudor Stambol

Totodată, instanța a admis parțial acțiunea civilă înaintată de către Marin Corcodel și  Elena Stadnic-Corcodel. În cadrul ședinței de judecată, succesorii părții vătămate,  Marin Corcodel și Elena Stadnic-Corcodel, au înaintat acțiune civilă prin care au solicitat încasarea din contul inculpatelor în favoarea fiecărui părinte a prejudiciului moral în sumă de un milion de lei. 

În motivarea acțiunii s-a indicat că „moartea fiului a cauzat o suferință psihologică, emoțională și morală extrem de profundă, afectând ireversibil echilibrul familial, sănătatea psihică și viața. Pierderea unui copil reprezintă cea mai gravă formă de prejudiciu moral, imposibil de reparat în mod real. Având în vedere amploarea suferințelor morale, caracterul ireparabil al pierderii, faptul că fiul s-a născut, a fost în viață, relațiile familiale, solicită stabilirea unui prejudiciu moral de un milion de lei pentru fiecare părinte.” 

Instanța a decis de „a încasa în mod solidar din contul Emiliei Prodan și Lilianei Ioncu în folosul succesorilor părții vătămate, Marin Corcodel și Elena Stadnic-Corcodel, a prejudiciului moral cauzat prin infracțiune în sumă de 700 de mii de lei. Totodată, ar urma să se încaseze din contul lor în beneficiul statului   cheltuielile judiciare în mărime de 24 de mii de lei suportate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Centru. 

„Nu pot permite unor medici ca Emilia Prodan și Liliana Ioncu să nenorocească alte mame și nou-născuții acestora”

Elena Stadnic-Corcodel, mama lui Teodor, se declară profund dezamăgită de actul justiției și „îngrijorată pentru mamele care aleg sau sunt nevoite să nască împreună cu Emilia Prodan și Liliana Ioncu”. 

Elena Stadnic-Corcodel, mama lui Teodor, succesoarea părții vătămate

„În urma urmăririi penale, s-a stabilit clar că decesul copilului a fost cauzat de aplicarea incorectă a vacuumului, rezultatul final – prescriere pentru una dintre persoane, cu un termen atât de mic, după ce au ascuns și falsificat actele ca să poată scăpa de condamnare. Apoi apare și fuga din țară și o condamnare fără executare efectivă pentru cealaltă – este profund dezamăgitor.  

Mai grav este faptul că procesul a fost tergiversat prin amânări repetate, invocându-se motive greu de înțeles: nepregătirea procurorului sau imposibilitatea redactării sentinței. Aceste întârzieri au contribuit direct la împlinirea termenului de prescripție și, respectiv, evitarea răspunderii penale în cazul Emiliei Prodan. Este inacceptabil ca într-un dosar de o asemenea gravitate sistemul să permită ca timpul și incompetența să devină scut pentru cei vinovați. Practic, nu s-a făcut dreptate – s-a bifat doar formal un proces, al cărui rezultat este o insultă pentru orice idee de justiție. 

Pentru  noi, părinții care și-au  pierdut copilul, această decizie nu înseamnă doar durere, ci și  un mesaj că viața pierdută nu a contat suficient pentru a genera o responsabilitate reală. Nicio sentință din lume nu îmi va întoarce fiul, care era să aibă cinci ani”, relatează Elena dezamăgită. 

Totodată, femeia spune că va merge până în pânzele albe pentru a face dreptate și pentru „a nu permite unor medici ca Emilia Prodan și Liliana Ioncu să nenorocească alte mame și nou-născuții acestora. Eu nu am nevoie de banii lor, eu am nevoie să fie pedepsite după faptă. Banii veniți din prejudiciul moral o să-i donez cuiva care are nevoie. Nu sunt de acord cu sentința și voi contesta. Voi depune și la CtEDO”, conchide Elena Stadnic-Corcodel.

Avocatului succesorilor părții vătămate, Dorian Pînzaru, precizează că prezentul dosar depășeste sfera unui simplu litigiu judiciar.

Dorian Pînzaru, avocatul familiei Stadnic-Corcodel


„El reflectă, cu crudă claritate, probleme structurale grave ale sistemului medical și ale societății contemporane în ansamblu. Neglijența medicală, în special în domenii atât de sensibile precum obstetrica și neonatologia, reprezintă o problemă abordată deseori în societate, însă puține cazuri ajung să fie examinate de către instanța de judecată, fiind blocate la etapa de examinare în cadrul instituțiilor medicale sau la nivel de minister. Faptul că în fața instanței s-au aflat patru medici inculpați pentru acțiunile lor în cadrul aceluiași act medical demonstrează o deficiență sistemică: lipsa unui protocol clar, a responsabilizării individuale și a culturii profesionale a precauției în actul medical. Această cauză trebuie să constituie un semnal de alarmă nu doar pentru sistemul judiciar, ci pentru autoritățile de reglementare medicală și întreaga societate”, consideră Pînzaru.

Totodată, Pînzaru accentuează rolul părinților lui Teodor, care, fiind medici, au putut determina și denunța erorile medicale.


„Raportat la dosar, un rol important în stabilirea adevărului și a circumstanțelor cauzei l-au avut părinții copilului, care sunt de profesie medici. Totodată, este de apreciat curajul și perseverența acestora pentru stabilirea adevărului în toată această perioadă, începând de la nașterea copilului, la data de 14.04.2021, și până în prezent
”, menționează avocatul.

Dorian Pînzaru consideră că sentința este „excesiv de blândă”, astfel s-a decis, de comun acord, ca să fie contestată.

Reieșind din complexitatea dosarului, a rezultat durata îndelungată a examinării acestuia, ceea ce a condus la un rezultat injust din punct de vedere al echității, și anume intervenirea termenului de prescripție a răspunderii penale în privința uneia dintre inculpate. Astfel, una dintre persoanele care, prin acțiunile sale neglijente, a contribuit la decesul nou-născutului a fost liberată de pedeapsă penală, nu ca urmare a nevinovăției sale stabilite de instanță, ci exclusiv ca efect al scurgerii timpului.

Deși recunoaștem efortul depus de instanța de judecată în examinarea minuțioasă a cauzei și apreciem corectitudinea procedurală a procesului, suntem obligați să constatăm că soluția pronunțată este, din perspectiva părților vătămate, excesiv de blândă față de gravitatea faptelor săvârșite și față de dimensiunea tragică prin care au trecut părinții, din aceste considerente partea vătămată își rezervă dreptul de a contesta această hotărâre la Curtea de Apel Centru”, a conchis Dorian Pînzaru.

Avocatul inculpatei: „Hai să ne luăm fiecare porția noastră de răspundere”

Doctorița Emilia Prodan nu a fost prezentă la pronunțarea sentinței, iar avocatul acesteia, Iurii Bordeniuc, a refuzat să vorbească cu reportera ZdG. 

Vladimir Kovali, avocatul Lilianei Ioncu, inculpata dată în căutare internațională, susține că discută des cu clienta sa, dar nu-l interesează în ce țară se află acum și de ce a plecat.

Vladimir Kovali, avocatul inculpatei Liliana Ioncu

Deși inițial a declarat că nu s-a demonstrat „nicio greșeală în activitatea Lilianei Ioncu, că s-a născut un copil viu, sănătos și a trăit (potrivit medicilor legiști, copilului, care a trăit 10 ore și 45 de minute, i-a fost cauzat traumatism cranio-cerebral grav, soldat cu deces, n.r.) și că „trebuie să apară întrebări la cât de sănătoasă era mama înainte de naștere”, ulterior a menționat că „ ar trebui ca fiecare să-și ia partea sa de vină”. 

„Se vede cu ochiul neînarmat. Ăștia au venit la ședințele de judecată și la ei au aplicat termenul de prescripție. Și două au fost considerate că nu sunt vinovate, dar una, că nu a venit – hai să o pedepsim pentru toate păcatele. Nu cred că este o individualizare reușită a vinovăției în cazul acesta a Lilianei Ioncu. Nu de aceea că o apăr, nu de aceea că sunt avocatul ei, dar fapta s-a produs datorită tuturor patru persoane, păi hai să ne luăm fiecare porția noastră de răspundere”, a conchis Kovali. 

Procurora respinge acuzațiile de tergiversare intenționată

Cristina Novac, procurora de caz, a declarat că va studia sentința și va decide asupra contestării. „Vedeți că sentința este voluminoasă, are peste 100 de pagini.”    Totodată, aceasta a negat că acuzarea ar fi urmărit tergiversarea procesului. 

Cristina Novac, procuroră

„Nu poate fi vorba despre o tergiversare intenționată, e vorba de un caz complex și volumul mare de muncă. Numai expertizele medicale au fost făcute timp de trei ani. Ulterior, sunt termeni medicali, la care și eu și instanța avem nevoie de timp să-i analizăm și să ne pregătim. Din partea acuzării nu a fost întârziat nimic, mereu am adus în fața instanței tot ce era relevant. Totuși, e un caz aparte, complex și consider că a fost analizat într-un termen rezonabil. Și instanța a beneficiat de termenul legal  de 45 de zile pentru a pronunța sentința. Chiar nu a fost nimic premeditat ”, a declarat pentru ZdG Cristina Novac. 

Una din cele două doctorițe continuă să activeze

Între timp, doctorița Emilia Prodan, condamnată, dar salvată de intervenirea termenului de prescripție, activează în continuare la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Am întrebat reprezentanții instituției medicale dacă au făcut cunoștință cu sentința în cazul doctoriței Emilia Prodan și cum administrația se va asigura că muncind în continuare, ea nu va comite „aceleași greșeli”. Ana Ursu, specialistă în relații cu publicul, ne-a declarat că până la o decizie definitivă, administrația nu poate să o penalizeze ori să o concedieze pe doctorița Prodan. 

„Ea muncește în continuare. Legal, nu este posibil să o concediem până la o decizie definitivă a instanței de judecată.”