Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   „Rusia va răspunde”. Kremlinul a…

„Rusia va răspunde”. Kremlinul a reacționat la sancțiunile impuse de SUA împotriva fiicelor lui Putin

Federația Rusă a amenințat din nou că va răspunde noilor sancțiuni impuse de SUA împotriva „fiicelor” președintelui rus Vladimir Putin. Declarația a fost făcută de secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, scrie TASS.

„Reacția este aceeași ca la toate celelalte sancțiuni. Noi, desigur, credem că aceste sancțiuni în sine sunt o continuare a unei linii complet turbate privind introducerea diferitelor restricții”, a declarat Peskov.

Potrivit acestuia, „în orice caz, linia în curs privind aplicarea unor restricții asupra membrilor familiei își spune cuvântul”. „Este puțin probabil ca astfel de pași, astfel de abordări să necesite vreo evaluare, acesta este ceva greu de înțeles și explicat, dar, din păcate, trebuie să avem de-a face cu astfel de oponenți”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Rusia va răspunde și va face așa cum crede de cuviință”, a promis secretarul de presă al liderului rus.

Statele Unite au anunțat miercuri un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei și a unor persoane apropiate de liderul de la Kremlin, printre care au menționat și cele două fiice ale liderului de la Kremlin Vladimir Putin. Deși președintele Rusiei a vorbit rar în public despre familia sa, se cunoaște că Putin are două fiice Maria Vorontsova și Katerina Tihonova, care se țin departe de viață publică.

Oficial, Putin are două fiice, Maria și Katerina, din căsătoria cu Liudmila Putin, fostă stewardesă Aeroflot de care a divorțat în 2013, devenind primul lider rus care a divorțat de la Petru cel Mare în 1698. Putin, care a vorbit foarte rar în public despre copiii săi, a răspuns întrebărilor la conferința de presă anuală din 2015, spunând că fiicele sale nu au plecat din țară, așa cum se speculase.

Cine sunt fiicele lui Putin care au fost incluse de SUA pe lista sancțiunilor: de la studii, la căsătorie și viață de lux – The Guardian