Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Propaganda lui Putin „exagerează importanța”…

Propaganda lui Putin „exagerează importanța” prezenței trupelor ruse în Nicaragua

O jurnalistă proputinistă rusă susține că Rusia trebuie să-și „grupeze ceva mai „greu” mai aproape de orașele americane”, notează redația cotidianului Confidencial.

 @confidencial_ni

Președintele Daniel Ortega cu vicepremierul rus Yuri Borisov

Propaganda proputinistă din Rusia „a exagerat importanța” trimiterii regulate a trupelor ruse în Nicaragua, în încercarea de a amenința Statele Unite, cu care de-a lungul vremii a avut relații tensionate și care s-au înrăutățit și mai mult după invazia Ucrainei, începută pe 24 februarie și devenită subiect de condamnare în întreaga lume, dar primind sprijin din partea regimului lui Daniel Ortega din Nicaragua.

Olga Skobeleva, prezentatoare de la postul rus de stat a relatat că Ortega a permis trupelor, navelor și avioanelor rusești să intre în Nicaragua în a doua jumătate a anului 2022. Jurnalista a adăugat: „Dacă sistemele de rachete americane de pe teritoriul ucrainean aproape că ajung la Moscova, atunci este timpul și Rusia să grupeze ceva mai „greu” mai aproape de orașul american”.

Această declarație a prezentatoarei ruse a coincis cu publicarea pe 9 iunie în cotidianul oficial La Gaceta a unui decret prezidențial în care Ortega permite intrarea trupelor, echipamentelor, navelor și aeronavelor în Nicaragua „în scopuri umanitare și pentru antrenamente”.

Adunarea Națională din Nicaragua întotdeauna a aprobat astfel de proiecte de lege privind cooperarea militară la mijloc de an. Apropo, decretul lui Ortega autorizează, de asemenea, intrarea în țară a militarilor din Statele Unite, țările din America Centrală, din Cuba, Republica Dominicană și Venezuela.

Reportajul lui Skabeeva, care a provocat o adevărată agitație, a fost preluat de jurnalista Julia Davis, fondatoarea organizației Russian Media Monitor, care a căzut în dizgrația lui Putin pentru că monitorizează știrile de la postul de televiziune rus de stat.

Postul de stat anunță că președintele nicaraguan Daniel Ortega a invitat forțele armate ruse să intre în țara sa în a doua jumătate a anului 2022. Prezentatoarea de la televiziunea de stat Olga Skabeeva a spus:„Este timpul ca Rusia să-și grupeze ceva mai „greu” mai aproape de orașul american”.

După publicarea reportajului, Maria Zakharova, reprezentanta Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse a explicat prin intermediul agenției oficiale Sputnik că un astfel de anunț este o „procedură de rutină”, efectuată de două ori pe an și este legată de „admiterea temporară a personalului militar străin pe teritoriul [Nicaragua] pentru a dezvolta cooperarea pe diferite linii, inclusiv ca răspuns umanitar și de urgență, combaterea crimei organizate și a traficului de droguri”.

„Această lege permite prezența în țară (Nicaragua) a reprezentanților forțelor armate ale mai multor state, inclusiv Venezuela, Guatemala, Honduras, Republica Dominicană, Cuba, Mexic, Rusia, El Salvador și Statele Unite”, a adăugat oficiala ca răspuns la întrebarea dacă Moscova va profita de o astfel de oportunitate și își va disloca armata în Nicaragua.

Cu toate acestea, conform decretului lui Ortega, prezența armatei ruse în această țara va fi cea mai complexă.

Prezența trupelor ruse în Nicaragua va fi mai complexă

În primul rând, Decretul prevede că trupele ruse din Nicaragua vor participa la instruire și schimb de experiență în timpul operațiunilor de asistență umanitară, căutare și salvare a persoanelor aflate în situații de risc sau dezastre naturale, împreună cu unitatea de salvare umanitară a armatei nicaraguane, condusă de comandantul său William Ramirez Solorsano.

Un alt aspect al acestui schimb cu Rusia include „instruirea și schimbul de experiență în desfășurarea operațiunilor de asistență umanitară, căutare și salvare a persoanelor în situații de risc sau dezastre naturale împreună cu forțele terestre, aeriene și navale ale armatei nicaraguane”.

Al treilea aspect se referă la „schimbul de experiență, de pregătire, de efectuare împreună cu forțele navale a operațiunilor pentru combaterea criminalității în Marea Caraibelor și în Oceanul Pacific în zona apelor teritoriale ale Republicii Nicaragua”.

Ultimul aspect conține „participarea forțelor navale, aeriene și a Corpului de legătură „Blanca Stella Araus Pineda” a armatei nicaraguane în schimbul de experiență și comunicare cu navele și aeronavele armatei nicaraguane în timpul operațiunilor de combatere și contracarare a traficului de droguri și a crimei organizate”.

În ceea ce privește cooperarea cu trupele altor țări, în decretul menționat există un singur element pentru fiecare dintre acestea, spre deosebire de cooperarea cu Rusia, care este descrisă mult mai detaliat.

Cooperarea dintre armata rusă și cea nicaraguană

Cooperarea dintre armata rusă și cea nicaraguană este una controversată. În februarie, cu câteva zile înainte de începerea invaziei Ucrainei, vicepremierul rus Yuri Borisov a efectuat o vizită în Nicaragua și a anunțat despre continuarea acordurilor de cooperare între forțele armate ale țării sale și armata nicaraguană în sfera tehnologică, fără a specifica detalii.

Într-un reportaj special al CONFIDENCIAL privind cooperarea dintre regimurile lui Vladimir Putin și Daniel Ortega, publicat pe 28 februarie, mai mulți experți militari au declarat că informațiile despre această cooperare, furnizate de regimul Ortega, sunt „minime” și se cunoaște doar despre transferul de arme, menționat de Federația Rusă în mass-media oficială, în Sputnik.

Nu există detalii cu privire la asistența generală oferită de Rusia forțelor aeriene sau oricărei alte forțe militare naționale din Nicaragua. Unul dintre cele mai clare exemple de lipsă de transparență este expedierea tancurilor rusești în Nicaragua în 2016.

În reportajul din CONFIDENCIAL se subliniază, de asemenea, că instalarea unei stații terestre care asigură comunicarea cu 24 de sateliți ruși dintr-un loc situat lângă Laguna de Nehapa din Managua și un centru de instruire a poliției în domeniul combaterii traficului de droguri, în care sunt instruiți ofițeri din America Centrală, indică despre consolidarea prezenței și influenței rusești în regiune.