Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Peste 900 de delfini au…

Peste 900 de delfini au murit în Marea Neagră ca urmare a războiului purtat de Federația Rusă în Ucraina, potrivit ministrului ucrainean al Protecției Mediului

Sursa: UAnimals/Facebook

După declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, experții au înregistrat peste 900 de delfini morți în Marea Neagră. Aceștia au fost găsiți pe coastele Ucrainei, Bulgariei și Turciei, a declarat Ruslan Strileț, ministrul ucrainean al Protecției Mediului și Resurselor Naturale, pentru The New York Times, scrie Hromadske.

Doctorul în zoologie Pavel Goldin, de la Centrul Științific Ucrainean pentru Ecologie Marină, a explicat că delfinii sunt creaturi cheie pentru ecosistemul Mării Negre. Dacă populația lor scade sau dacă starea lor se deteriorează, întregul ecosistem marin va avea de suferit.

Strileț a precizat că, în doar o săptămână din iulie, au fost descoperiți 10 delfini morți. În total, peste 900 de delfini au fost găsiți morți. Numărul exact al delfinilor morți este încă necunoscut, deoarece aceștia pot pluti în derivă în mare. Experții încearcă, de asemenea, să stabilească cauzele morții lor.

Sursa citată adaugă că, începând din 2019, în Marea Neagră trăiau aproximativ 120 de mii de delfini. Citând date ale organizației pentru protecția animalelor UAnimals, The New York Times scrie despre un posibil număr de 50 de mii de delfini morți, ceea ce reprezintă mai mult de 40% din totalul populației de animale.

Cauzele posibile ale deceselor

Oamenii de știință sugerează că decesele ar putea fi influențate de navele rusești. Deoarece navele folosesc semnale acustice de sonar, acestea pot interfera cu orientarea delfinilor. De asemenea, daunele sunt cauzate de zgomotele puternice produse de lansările de rachete și de zborurile la joasă înălțime ale avioanelor.

Printre altele, experții remarcă un număr mare de mine, care creează obstacole în calea liberei circulații a delfinilor. În același timp, scurgerile de combustibil și resturile de rachete au poluat Rezervația Biosferei Mării Negre, cea mai mare zonă de conservare a naturii din Ucraina.

În plus, explozia centralei hidroelectrice Kahovka a eliberat „trilioane de litri de apă poluată” în Marea Neagră și în delta Niprului, ceea ce a reprezentat cea mai „gravă lovitură dată mediului”.