Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Încă o explozie s-a produs…

Încă o explozie s-a produs la Bruxelles

Încă o explozie s-a înregistrat în această dimineaţă la Bruxelles. Deflagraţia a avut loc la metroul Maelbeek, lângă sediile marilor instituții europene (Comisia Europeană, Consiliul European), anunță ziarul La Libre Belgique. După explozie, toate stațiile metroului belgian au fost închise. Potrivit martorilor, mai multe persoane au ieşit rănite din staţia de metrou. Potrivit presei belgiene, patru explozii au avut loc la metroul din Bruxelles și două la aeroportul internațional.

Amintim că, tot astăzi, s-au produs două explozii la aeroportul inter­națio­nal Zaven­tem din Bru­xe­l­les. În urma incidentului, cel puțin 11 per­soane au murit și 25 au fost rănite.

Guvernul belgian a declarat nivelul patru de alertă teroristă, nivelul maxim. Transportul public din Bruxelles a fost oprit. Școlile din Capitala Belgiană sunt evacuate în aceste momente, iar autoritățile roagă oamenii să rămână în case.