Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Filipine // Explozie la intrarea…

Filipine / Explozie la intrarea în biserică: 13 persoane transportate la spital

O explozie s-a produs sâmbătă seară în apropierea unei biserici catolice din sudul insulelor Filipine, în timp ce credincioșii participau la liturghia de Crăciun. Explozia care s-a produs la numai 30 de metri de intrarea în lăcaș, s-a soldat cu 13 răniți, a anunțat poliția locală din Midsayap, Insula Mindanao, aflată la circa 900 de kilometri sud de capitala țării, Manila.

Potrivit AFP, explozia, nerevendicată, a distrus o mașină a poliției parcată lângă biserică și o camionetă aflată la câțiva metri distanță, conform poliției.

„Explozia a avut loc în momentul împărtășaniei”, provocând un moment de panică, a declarat jurnaliștilor părintele Jay Virador.

Potrivit unui membru al echipei de anchetă, care a dorit să își păstreze anonimatul, explozia a vizat inițial biserica.

„Se pare că au vrut să se apropie mai mult, dar din cauza măsurilor de securitate importante, au preferat să lanseze explozivul în direcția mașinii de poliție care bloca strada”, a declarat membrul echipei de anchetă.

Poliția precizat că cei 13 răniți, printre care un membru al forțelor de ordine, primesc îngrijiri medicale în spitalele din apropiere, dar și că nu există date despre persoane decedate.

Insula Mindanao, unde trăiește o importantă minoritate musulmană, se confruntă de mai multe decenii cu o rebeliune armată. Principalul grup de gherilă musulman a semnat recent un acord de încetare a focului cu guvernul filipinez, reamintește AFP.