• Federația Rusă se teme că otrăvirea lui Navalny ar putea bloca livrarea gazului în Europa

    Federația Rusă se teme că otrăvirea lui Navalny ar putea bloca livrarea gazului în Europa
    de
    vizualizări
    16 septembrie 2020 | 20:27

    Kremlinul a declarat miercuri că gazoductul Nord Stream 2, destinat să pompeze gaze ruseşti prin Marea Baltică în Germania, nu trebuie legat de cazul lui Alexei Navalny, cea mai proeminentă personalitate a opoziţiei ruse la ora actuală, care, potrivit Berlinului, a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok în Rusia, scrie Agerpres.

    Cancelarul german Angela Merkel se confruntă în prezent cu apeluri privind oprirea construirii acestei conducte, aproape finalizată, ca răspuns la presupusa otrăvire a lui Navalnîi luna trecută în Siberia.

    Nord Stream 2 nu ar trebui abordat atunci când se discută despre cazul Navalnîi, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă miercuri.

    „Ar trebui totuşi să înceteze ca acesta să fie menţionat în contextul oricărei politizări”, a spus Peskov. „Este un proiect comercial care corespunde absolut atât intereselor Rusiei, cât şi ţărilor Uniunii Europene, şi mai întâi de toate Germaniei”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

    Moscova susţine că nu a văzut încă vreo probă că Navalnîi (44 de ani), un critic al Kremlinului, a fost otrăvit cu agent neurotoxic de tipul Noviciok, aşa cum au stabilit trei laboratoare occidentale, din Germania, Franţa şi Suedia.

    Rusia speră să coopereze cu Germania în acest caz, dar eforturile sale în acest sens au fost respinse până acum, a declarat Dmitri Peskov.

    „Ceea ce s-a întâmplat cu pacientul de la Berlin are nevoie de … investigaţie şi clarificare”, a spus Peskov, referindu-se la Navalnîi.

    „Pentru a face să avanseze această anchetă şi a clarifica circumstanţele, cooperarea cu Germania este esenţială înainte de toate. Rusia doreşte această cooperare, dar (demersul său) nu s-a bucurat de reciprocitate”, a remarcat reprezentantul administraţiei prezidenţiale ruse, în condiţiile în care autorităţile ruse refuză să deschidă vreo anchetă în cazul Navalny, declarând că nu vede vreun motiv pentru aceasta.

    Realizat de Gazprom în colaborare cu parteneri occidentali, proiectul Nord Stream 2, destinat să dubleze capacitatea gazoductului Nord Stream 1 care funcţionează între Rusia şi Germania, a fost construit în proporţie de 90% şi era programat să fie dat în exploatare la începutul anului 2021.

    Într-un gest care să demonstreze că Rusia este hotărâtă să continue acest proiect cu o „încărcătură politică”, o navă a Gazprom a plecat din Sankt Petersburg spre Mukran, baza de aprovizionare a conductei în Germania, după cum au relevat miercuri serviciile de monitorizare a traficului naval.

    Navalny a postat marţi o fotografie pe Instagram pe pat în spitalul din Berlin, înconjurat de familia sa. El a spus că poate să respire singur acum, după ce a fost în comă indusă în urma presupusei otrăviri la sfârşitul lunii august.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    DOC/ Proiectul privind modificarea Constituției în partea ce vizează sistemul judecătoresc, aprobat de Guvern. Va fi transmis din nou Curții Constituționale

    Guvernul a aprobat miercuri, 30 septembrie, un nou proiect de lege care vizează modificarea Constituției în partea ce ține de sistemul judecătoresc, în contextul în care la cel precedent Curtea Constituțională…
    DOC/ Proiectul privind modificarea Constituției în partea ce vizează sistemul judecătoresc, aprobat de Guvern. Va fi transmis din nou Curții Constituționale

    Mesajul liderei PAS, Maia Sandu, după ce a fost înregistrată în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova

    Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a venit cu un mesaj după ce a fost înregistrată în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova. „Le mulțumesc tuturor celor care au colecta…
    Mesajul liderei PAS, Maia Sandu, după ce a fost înregistrată în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova

    LIVE/ Ședința Guvernului: Pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale a fost adunată suma de 27 de mii de lei

    Membrii Cabinetului de miniștri au pe ordinea de zi de miercuri, 30 septembrie, 15 subiecte. 15:51. A fost aprobat proiectul cu privire la alocarea mijloacelor financiare. 15:47. A fost aprobat proiectul de leg…
    LIVE/ Ședința Guvernului: Pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale a fost adunată suma de 27 de mii de lei

    LIVE/ Lidera PAS, Maia Sandu, a fost înregistrată în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova

    Membrii Comisiei Electorale Centrale s-au întrunit astăzi, 30 septembrie, în ședință. Aceștia au votat proiectul privind cererea de înregistrare a liderei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, în cali…
    LIVE/ Lidera PAS, Maia Sandu, a fost înregistrată în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova

    Precizările MECC: Cum vor activa instituțiile de învățământ din 1 octombrie

    În contextul instituirii, începând cu 1 octombrie 2020 a stării de urgență în sănătate publică în unităţile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roşu”, Ministerul Educație…
    Precizările MECC: Cum vor activa instituțiile de învățământ din 1 octombrie

    VIDEO/ Mai mulți consilieri susțin că vor depune o cerere de chemare în judecată pentru anularea proiectului Planului Urbanistic General, votat de CMC și cer demisia arhitectei-șefe a Chișinăului

    Mai mulți consilieri din Consiliul Municipal Chișinău(CMC) susțin că vor depune o cerere de chemare în judecată pentru anularea planului urbanistic zonal(PUZ). Potrivit acestora, orașul se dezvoltă haotic din c…
    VIDEO/ Mai mulți consilieri susțin că vor depune o cerere de chemare în judecată pentru anularea proiectului Planului Urbanistic General, votat de CMC și cer demisia arhitectei-șefe a Chișinăului