• Expert ucrainean, despre avionul doborât la Teheran: racheta a explodat chiar sub cabina piloților, omorându-i

    Expert ucrainean, despre avionul doborât la Teheran: racheta a explodat chiar sub cabina piloților, omorându-i
    vizualizări
    12 ianuarie 2020 | 16:14

    Oficialul ucrainean Oleksiy Danilov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a declarat pentru BBC că una dintre rachetele lansate de iranieni a lovit partea de jos a cabinei piloților, omorându-i pe aceștia pe loc.

    „Racheta a lovit cabina piloților din partea de jos. Asta explică de ce noi nu am auzit nimic de la piloți, ei au murit imediat după prima lovitură”, a declarat expertul ucrainean jurnaliștilor englezi.

    Expertul a mai spus că găurile cu un diametru de aproximativ un centimetru găsite pe cabina avionului au fost cauzate de schijele rezultate în urma exploziei rachetei.

    De asemenea, Danilov susține că ucrainenii și-a dat seama că avionul a fost doborât de rachete înainte ca Iranul să recunoască oficial acest lucru.

    „Imediat ce iranienii ne-au dat acces la rămășițele avionului, specialiștii noștri ne-au ținut la curent în fiecare oră și noi foarte rapid am înțeles ce s-a întâmplat. Nu am putut să facem publică această informație imediat pentru că încă mai aveam nevoie să ni se permită să lucrăm la locul prăbușirii. Iranul este o țară foarte dificilă și noi ne temeam că ei ar putea trimite specialiștii noștri înapoi în Ucraina. Eu cred că Iranul a înțeles că nu are altă opțiune decât să recunoască. Noi aveam deja toate imaginile foto și video de care aveam nevoie. Chiar dacă ei ar fi încercat să creeze obstacole, noi deja aveam suficiente dovezi pentru a arăta comunității internaționale ce s-a întâmplat în realitate”, a declarat pentru BBC Oleksiy Danilov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei

    La trei zile de la prăbușirea, în apropiere de Teheran (Iran), a unui avion ucrainean cu 176 persoane la bord, președintele Iranului a recunoscut oficial că aparatul de zbor a fost doborât de o rachetă „lansată greșit” de iranieni.

    „Ancheta internă a forțelor armate a ajuns la concluzia că rachetele lansate din greșeală au provocat prăbușirea avionului ucrainean și moartea a 176 de oameni nevinovați”, a relatat președintele iranian, Hassan Rohani, pe Twitter.

    Acesta a mai adăugat că Iranul regretă „profund” prăbușirea, „o mare tragedie și o greșeală de neiertat”.

    Un avion Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines, cu 176 de pasageri la bord, s-a prăbușit miercuri noapte, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Acesta avea ca destinație Kievul.

    Majoritatea pasagerilor urmau doar să tranziteze capitala Ucrainei. Cele 176 de victimele ale tragediei proveneau din următoarele țări: Iran – 82; Canada – 63; Ucraina – 2 + 9 (echipaj); Suedia – 10; Afganistan – 4; Germania – 3; Regatul Unit – 3.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Președintelui Curții de Apel Chișinău „îi pare rău de situația în care a nimerit” asistenta sa, care are un salariu de circa 8000 de lei, dar și-a procurat Porsche

    „Mie îmi pare rău că a fost publicat… sau situația în care a nimerit, dar ea este o profesionistă”, a declarat președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, în cadrul edițiie din 24 septembrie a…
    Președintelui Curții de Apel Chișinău „îi pare rău de situația în care a nimerit” asistenta sa, care are un salariu de circa 8000 de lei, dar și-a procurat Porsche

    Clima: „Nu ne simțim bine când presa ne etichetează. Încrederea în justiție ar crește doar atunci când se va finaliza linșajul mediatic”

    Președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, susține că nu a întâlnit în activitatea sa „interferențe politice”, nu are legături cu politicieni, iar decizia de a menține, în 2018, hotărârea primei ins…
    Clima: „Nu ne simțim bine când presa ne etichetează. Încrederea în justiție ar crește doar atunci când se va finaliza linșajul mediatic”

    Votat de CMC: Două terenuri din sectorul Ciocana vor reveni în proprietatea municipalității

    Două terenuri cu o suprafață totală de circa șase hectare din intravilanul capitalei, amplasate pe strada Bucovina, sectorul Ciocana, vor reveni în proprietatea municipalității. O decizie în acest sens a fost a…
    Votat de CMC: Două terenuri din sectorul Ciocana vor reveni în proprietatea municipalității

    Președintele SUA, dat în judecată de nepoata sa

    Mary Trump, nepoată a preşedintelui american Donald Trump, l-a dat în judecată pe acesta joi, acuzându-l pe el şi pe alţi membri ai familiei sale că au înşelat-o cu zeci de milioane de dolari dintr-o moştenire,…
    Președintele SUA, dat în judecată de nepoata sa

    Informații oficiale: Câte cazuri active de COVID-19 sunt în penitenciarele din R. Moldova

    Actualmente, sunt 15 cazuri active de COVID-19 în rândul personalului penitenciar și niciun caz activ în rândul persoanelor private de libertate, anunță joi, 24 septembrie Administrația Națională a Penitenciare…
    Informații oficiale: Câte cazuri active de COVID-19 sunt în penitenciarele din R. Moldova

    COVID-19: Guvernul britanic a lansat aplicația de monitorizare a localizării persoanelor testate pozitiv

    Guvernul britanic a lansat joi o aplicaţie de monitorizare a localizării persoanelor testate pozitiv pentru COVID-19 în Anglia şi Ţara Galilor şi a încurajat populaţia să o instaleze pe telefoanele mobile pentr…
    COVID-19: Guvernul britanic a lansat aplicația de monitorizare a localizării persoanelor testate pozitiv