Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   David Cameron demisionează din funcția…

David Cameron demisionează din funcția de premier al Marii Britanii

Premierul britanic, David Cameron, a anunțat că va demisiona din funcția de premier până în luna octombrie, în urma votului britanicilor la referendum.

„Britanicii au votat pentru ieșirea din UE și voința lor trebuie respectată. Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest referendum și celor care au votat. Nu poate exista dubiu față de acest rezultat. Vreau să reasigur investitorii și piețele economice că economia britanică este puternică. De asemenea, vreau să asigur cetățenii că viețile lor nu se vor schimba în perioada următoare. Trebuie să ne pregătim pentru o negociere cu UE. Dar, înainte de orice, avem nevoie de un leadership puternic. Sunt foarte mândru de funcția pe care am reprezentat-o în ultimii ani. (…) Britanicii au luat o decizie fără precedent și, deci, cred că este nevoie de o nouă conducere. În următoarele trei luni, voi conduce guvernul, dar cred că este nevoie de o conducere nouă din luna octombrie încolo”, a declarat Cameron.

„Din tot calvarul politic care se întâmplă, în acest moment, în Marea Britanie, demisia Cabinetului lui David Cameron, este singurul lucru pozitiv care trebuie de învățat de politicienii moldoveni. Costul eșecurilor politice trebuie plătit personal, direct, fără discount”, este de părere Igor Munteanu, directorul executiv al IDIS „Viitorul” .

Amintim că, în cadrul referendumului de ieri, britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, relatează Reuters. Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului.