Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Cum două județe din România…

Cum două județe din România reușesc să țină sub control numărul persoanelor infectate cu Covid-19

Numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească în România, dar există şi două judeţe, Satu Mare şi Sălaj, care reuşesc să ţină sub control epidemia. Au puţine persoane infectate cu COVID-19 şi niciun caz înregistrat în ultimele zile. ”Primim rezultatele testelor în câteva ore”, spune prefectul de Satu-Mare, scrie libertatea.ro.

Satu Mare are o populaţie de peste 386.000 de locuitori şi este judeţ de graniţă. Peste 4.000 de persoane trec zilnic prin Punctul de Frontieră Petea. Cu toate acestea, Satu Mare are doar 82 de cazuri confirmate cu COVID-19. Cele mai puţine înregistrate în vreun judeţ, la nivel naţional. Iar numărul a rămas acelaşi de trei zile, adică nu s-a mai înregistrat niciun caz nou.

Niciun pacient la terapie intensivă

Radu Bud, prefectul de Satu Mare, a spus pentru Libertatea că încă de la începutul pandemiei au fost luate măsuri pe care alții le-au considerat ca fiind severe.

„Am luat decizia de atunci să organizăm convoaie bine securizate, care să meargă cu aceste persoane spre localităţile de domiciliu. În plus, la aeroportul din Satu Mare aveam o singură cursă pe zi, care venea de la Londra. Iar pasagerii, după ce coborau, erau verificaţi şi trimişi cu maşinile ISU la domiciliu, ca să evităm contactul lor cu alţi oameni”, a comunicat Radu Bud”.

O altă măsură eficientă, după părerea prefectului a fost înfiinţarea un laborator pentru analiza testelor la Spitalul Judeţean. Rezultatele analizelor vin în câteva ore de la recoltare.  Acest lucru le permite autorităților să intervină imediat pentru a identifica persoanele care au fost în contact pentru a-i plasa în izolare.

Radu Bud a spus că orice pacient care este internat în spital este mai întâi testat și izolat. Până la primirea rezultatului negativ al testului medicii sunt echipați pentru a se proteja de infecție. În secțiile de terapie intensivă nu există niciun pacient.

„Monitorizăm reţelele sociale”

Prefectul de Sălaj, Virgil Țucaș a spus că în Sălaj s-au luat măsurile de profilaxie care u fost impuse în toată România.

”Monitorizăm reţelele sociale, pentru a vedea unde se organizează evenimente. Ştiţi că acum toate evenimentele se anunţă pe reţelele sociale. Cum apare anunţul, se deplasează cineva la ei şi verifică dacă se respectă măsurile pentru siguranţa populaţiei. Chiar azi am avut un eveniment religios organizat de un cult şi am mers acolo, pentru a lua măsuri. Facem asta preventiv”, a spus prefectul Țucaș

În ultimele 24 de ore în România au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei. Numărul total de cazuri trece astfel de 32.000. 

sursa: libertatea.ro