Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   România: 698 de cazuri de…

România: 698 de cazuri de infectare cu coronavirus. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei

Foto: CDC

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în România. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei. Numărul total de cazuri trece astfel de 32.000. De asemenea, de la ultimul bilanț au fost confirmate 24 de decese, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, anunță digi24.ro.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a avertizat că va exista un nou record de cazuri noi. Precedentul record, de 614 cazuri, a fost înregistrat în urmă cu două zile.

Până la 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv. Până la 11 iulie 1.871 persoane diagnosticate COVID-19 au decedat.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 838.953 de teste și au fost testate 493.858 de persoane. Doar în ultimele 24 de ore au fost efectuate 14610 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.738 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 242.880 de lei românești.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

sursa: digi24.ro