Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Coronavirus: Guvernul britanic intenționează să…

Coronavirus: Guvernul britanic intenționează să pună în carantină toți cetățenii de peste 70 de ani

Foto: independent.co.uk

Britanicii de peste 70 de ani vor trebui să stea acasă o perioadă lungă de timp pentru a se proteja de coronavirus. O decizie oficială a autorităților va fi anunțată în săptămânile următoare, a declarat secretarul pentru sănătate, Matt Hancock, citat de BBC.

Aceste măsuri nu se vor aplica însă și Scoției, unde guvernul autonomiei nu intenționează să introducă măsuri similare.

Guvernul britanic s-a confruntat cu critici din cauza unei lupte insuficient de eficiente împotriva epidemiei, în timp ce numărul morților cauzate de infecția cu coronavirus a crescut la 35 de duminică.

Potrivit ministrului, în Marea Britanie sunt așteptate „măsuri de război”: hotelurile pot fi transformate temporar în spitale, iar producătorilor auto li se va cere să producă echipament medical. Combaterea pandemiei „va afecta toate persoanelor din această țară”, a spus Hancock.

„(Decizia de a izola persoanele în vârstă) va fi anunțată în săptămânile următoare. Nu voi intra în detalii pentru că vrem să o anunțăm atunci când vom decide – pe baza unor dovezi științifice”, a spus ministrul într-un interviu acordat BBC.

Noile măsuri au devenit cunoscute într-un moment în care unii oameni de știință au criticat strategia anti-epidemică a guvernului. Peste 200 de oameni de știință, într-o scrisoare deschisă, au cerut miniștrilor să introducă măsuri mai dure pentru a stopa răspândirea coronavirusului.