Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Câteva țări UE primesc în…

Câteva țări UE primesc în mod semnificativ mai puține doze de vaccin Pfizer, decât s-au așteptat. Pfizer spune livrările reduse sunt o problemă temporară

Câteva țări din UE primesc în mod semnificativ mai puține doze de vaccin Pfizer împotriva coronavirusului decât se așteptau, după ce firma americană a încetinit transporturile. Șase națiuni au numit situația „inacceptabilă” și au avertizat că „scade credibilitatea procesului de vaccinare”, scrie BBC.

Suedia, Danemarca, Finlanda, Lituania, Letonia și Estonia au cerut UE să facă presiuni asupra Pfizer-BioNTech. De cealaltă parte, Pfizer a declarat că livrările reduse sunt o problemă temporară. Într-o declarație de vineri, producătorul de medicamente a declarat că livrările au fost afectate de modificările aduse proceselor sale de fabricație menite să stimuleze producția.

UE nu depinde în totalitate de Pfizer, având aprobat un vaccin fabricat de compania americană Moderna pentru utilizare. Cu toate acestea, se preconizează că dezvoltarea va încetini ritmul programelor de vaccinare.