Alegeri prezidențiale în Croația. S-a încheiat primul tur. Cine sunt câștigătorii
Alegeri prezidențiale Croația. Preşedinta în exerciţiu Kolinda Grabar-Kitarovic şi candidatul Zoran Milanovic vor concura în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Croația, la 5 ianuarie 2020, notează Agerpres.
Candidatul social-democrat Zoran Milanovic, fost prim-ministru, conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Croaţia, conform rezultatelor preliminare anunţate duminică seara de Comisia electorală de stat, relatează Agerpres.

După numărarea a 29% din voturi, Milanovic a obţinut 32% din sufragii, mai mult faţă de preşedinta în exerciţiu, Kolinda Grabar-Kitarovic, care a obţinut 28%, conform acestor prime rezultate.
Independentul Miroslav Skoro, un cunoscut cântăreţ croat simpatizat de alegătorii conservatori naţionalişti, se află pe locul al treilea, cu 21,8% din voturi.
Sursa: Agerpres