Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   29 de ani de la…

29 de ani de la Revoluția Română

Foto: ziarulunirea.ro

Se împlinesc, zilele acestea, 29 de ani de la Revoluţia Română. O revoltă pornită din multe lipsuri. De la lipsa de libertate, la cea de mâncare. Nicolae Ceauşescu hotărâse în 1982 că România trebuie să-şi achite toate datoriile externe. A reuşit, dar preţul a fost plătit de un întreg popor care suferea de foame şi de frig, scrie Digi24.

De ce a ţinut Ceauşescu să plătească integral datoria externă? Realizările comuniste din anii 70 fuseseră ridicate prin împrumuturi occidentale. Dar în 1981-1982, România a intrat într-o situaţie absurdă de incapacitate de plată. Scadenţele pe termen scurt, mediu şi lung s-au suprapus, fuseseră programate greşit. Oficialii comunişti nu au putut plăti o serie de furnizori externi, atrăgând penalizări. Enervat, Nicolae Ceauşescu a găsit explicaţia: orice împrumut înseamnă pierderea independenţei şi suveranităţii. A început plata în totalitate şi în avans a datoriei externe. Decizia a provocat o adevărată ruptură în economie.

Ziua de 22 decembrie a intrat în istorie drept ziua Revoluţiei române din 1989. Evenimentele din decembrie au marcat sfârşitul regimului comunist în România, după o serie de demonstraţii şi lupte de stradă.

Protestele au culminat cu execuţia lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie.

După zile întregi de lupte soldate cu morţi, Timişoara a fost primul oraş din România care s-a declarat liber de comunism. Exemplu a fost urmat şi de alte oraşe din ţară, în care oamenii au ieşit pe străzi, în ciuda faptului că dictatorul român Nicolae Ceaşescu a ordonat măsuri represive şi au fost scoase tancurile.

Pe 21 decembrie mii de oameni au ieşit pe străzile Bucureştiului, iar odată cu lăsarea nopţii, armata a început să tragă asupra mulţimii. Pe 22 decembrie, manifestanții din București s-au adunat în faţa sediului Comitetului Central. Ceauşescu a ieşit la balconul clădirii pentru a calma spiritele, însă a fost huiduit de mulţimea furioasă. Aceasta a fost de fapt începutul carnagiului înregistrat în timpul Revoluţiei Române.

Peste câteva ore, familia Ceauşescu a decis să fugă din Bucureşti cu un elicopter. Protestatarii au ocupat sediul Comitetului Central şi pe cel al televiziunii. Iar între ei şi armată au izbucnit lupte.

Potrivit Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în timpul violenţelor din decembrie 1989 au fost împuşcaţi peste o mie de oameni, iar alţii peste trei mii au fost răniţi.

Foto: ziarulunirea.ro