Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Serviciul Fiscal de Stat anunță…

Serviciul Fiscal de Stat anunță suma încasată în primele 7 luni din 2021: în creștere cu 17% față de 2020

Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat (SFS) au anunțat luni, 2 august, că instituția a încasat peste 26,4 miliarde de lei în Bugetul public național în primele șapte luni ale anului 2021.

Potrivit unei note emise, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în 7 luni ale anului curent 26,4 miliarde lei, ceea ce denotă o creștere cu peste 3,8 miliarde lei sau cu 17,0 % în raport cu perioada similară a anului precedent.

Astfel, la Bugetul de stat, în 7 luni ale anului 2021 s-au încasat 11,0 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,7 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, sau o creștere de 17,8 %. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 3,0 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 550,3 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu 22,6 %.

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 9,2 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,2 miliard lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 14,9 %.      

Conform Serviciului Fiscal de Stat, Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 3,1 miliarde lei, ceea ce constituie cu 412,5 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2020 sau cu 15,3 %.