Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Poșta Moldovei anunță despre reducerea…

Poșta Moldovei anunță despre reducerea tarifelor pentru expedierea în România a coletelor prin Curierat EMS

Agenții economici vor beneficia de tarife mai mici la serviciul de Curier Rapid Internațional/Express Mail Service (EMS) spre România, de la 9 martie 2023, anunță reprezentanții Poștei Moldovei.

Antreprenorii care livrează produse sau doresc să acceseze piața de desfacere din România pot beneficia de tarife speciale. Prețul pentru expedierea unui colet de până la 2 kg cu destinația România a fost diminuat cu circa 50 %. Dacă anterior prețul pentru expedieri prin Curierat EMS era de circa 600 de lei, acum, costul începe de la 300 de lei, precizează Poșta. La expedierea a peste 50 colete/lună tariful de expediere poate ajunge la 180 de lei per trimitere.

Serviciul Curier Rapid Internațional (EMS) presupune preluarea comenzii nemijlocit de la producere sau depozit și livrarea acesteia direct la adresa destinatarului în doar 3-4 zile lucrătoare. Înregistrarea comenzilor și perfectarea declarațiilor vamale de export pot fi realizate în regim online, prin utilizarea cabinetului personal, mai menționează Poșta.

„Colaborarea de lungă durată cu prietenii de la Compania Națională Poșta Română a făcut posibilă această reducere de prețuri și deschiderea către noi oportunități de desfacere. Mai mult, ne propunem ca producătorii autohtoni să-și poată vinde produsele chiar și pe platformele de e-commerce, precum emag.ro, elefant.ro s.a. Deja au început discuțiile cu reprezentanții acestor platforme. 

Acum, livrarea coletelor prin Curierat EMS de la Poșta Moldovei este cu 50% mai ieftină, iar agenții economici care vor efectua peste 50 de trimiteri pe lună vor beneficia și de 50% reducere pentru taxele aplicate procedurilor vamale. În curând, pe piața din România și UE vor fi mai multe produse ale producătorilor autohtoni din Moldova”, a spus administratorul interimar al Poștei Moldovei, Roman Cojuhari.

Coletele care intră în România sunt supuse la drepturi de import (TVA, taxe vamale). Datorită acordului bilateral semnat între Poșta Moldovei și Compania Națională Poșta Română, agenții economici din R. Moldova vor beneficia de tarife și condiții speciale la perfectarea formalităților vamale.

Pentru a beneficia de această facilitate este necesară încheierea unui contract între C.N. Poșta Română și agentul economic din Republica Moldova privind plata formalităților vamale și a drepturilor de import. În acest mod, pentru o cantitate de la 50 trimiteri/lună de la același expeditor se va oferi 50% la tarifele de perfectare a formalităților vamale.