Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Japonia va oferi R. Moldova…

Japonia va oferi R. Moldova un credit preferențial în valoare de circa 100 de milioane de dolari. Cum vor fi folosiți banii

Sursa foto: ziarulnational.md

Japonia va oferi R. Moldova un credit preferențial în valoare de circa 100 de milioane de dolari pentru realizarea Proiectului „Politici de dezvoltare întru redresarea economică”. Finanțarea se va realiza în cadrul Programului de Dezvoltare și Redresare Economică, anunță Guvernul. Obiectivul finanțării este de a susține reformele și politicile Guvernului prin atenuarea impactului războiului din Ucraina asupra refugiaților și gospodăriilor, precum și prin asigurarea rezilienței și sporirii competitivității țării noastre.

„În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Finanțelor, proiectele de hotărâre privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Guvernul R. Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională, precum și a Acordului cu Guvernul Japoniei privind acordarea unui împrumut. Acesta va fi oferit pentru o perioadă de 40 de ani, inclusiv o perioadă de grație de 10 ani”, a anunțat Guvernul.

Suma urmează a fi recepționată prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), urmând a fi debursată pe parcursul anului curent, după intrarea în vigoare a Acordului. Decizia Guvernului nipon de a acorda R. Moldova acest împrumut concesional a fost anunțată în cadrul conferinței liderilor G7 din 24 februarie curent. 

Japonia va acorda R. Moldova un credit de 100 de milioane de dolari, anunță ministrul Nicu Popescu