Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Guvernul analizează modificarea legislației, după…

Guvernul analizează modificarea legislației, după scumpirile constante la carburanți, iar Consiliul Concurenței anchetează unii operatori

Foto: rg.ru

Scumpirea constantă a carburanților s-a făcut în concordanță cu realitățile pieței internaționale, acestea fiind condiționate de majorarea prețului de import și majorarea accizelor începând cu 1 ianuarie 2021, spune reprezentantul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în grupul de lucru la nivel de Guvern. În același timp, Consiliul Concurenței efectuează investigații care vizează unii operatori petrolieri, iar Guvernul ia în calcul modificarea legislației pentru aplicarea unei metode mai eficiente de stabilire a prețurilor la carburanți.

În cadrul unei ședințe, Grupul de lucru responsabil de analiza și monitorizarea prețurilor s-a întrunit la Guvern pentru a discuta ultimele tendințe în evoluția prețurilor la produsele social importante: medicamente, produse alimentare, cereale și produse petroliere.

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi a dispus crearea unui grup de experți în domeniu, pentru a analiza cadrul normativ ce stabilește modalitatea de reglementare a prețurilor și a înainta, în caz de oportunitate, propuneri de modificare a legislației pentru aplicarea metodei mai eficiente.

„Trebuie să analizăm situația din domeniu și dacă e necesar să pregătim modificări în legislație, pentru ca atât statul, cât și consumatorul să nu aibă de suferit. Consider că majorarea cheltuielilor agenților economici în condițiile unei crize pandemice este o urmare a unui management defectuos”, a menționat Aureliu Ciocoi.

Președintele Consiliului Concurenței, Marcel Răducan, a menționat că la momentul actual, instituția efectuează investigații care vizează unii operatori petrolieri.

„Chiar dacă nu avem pârghii legale suficiente, trebuie să analizăm opțiunea unei eventuale înțelegeri de cartel între companiile petroliere, care au majorat identic prețurile pentru carburanți”, a spus președintele Consiliului Concurenței.

Tendința de majorare a prețurilor la carburanți a început în luna decembrie 2020. Atunci atât benzina, cât și motorina s-au scumpit cu aproximativ 50 de bani, iar anul s-a încheiat cu încă o scumpire neesențială – de 1-2%.

Pe 15 ianuarie 2021 benzina, motorina și gazul petrolier lichefiat s-au scumpit considerabil. În cazul benzinei majorarea este cu un leu și 60 de bani, adică cu circa 10%. Acum un litru de A 95 costă 17 lei și 75 de bani, față de 16 lei și 15 bani, cât costa ieri. Motorina s-a scumpit cu un leu și 10 bani (8,1%), de la 13.55 la 14,45 lei/litrul. Și prețul gazului lichefiat a crescut cu 60 de bani (6,3%), până la 10 lei și 12 bani.

Se întâmplă după o perioadă în care barilul de petrol marca Brend a crescut în preț, din toamnă și până acum, cu mai bine de 25 la sută. Scumpirile curente sunt cauzate și de majorarea accizelor la importul carburanților cu 9%, începând cu 1 ianuarie 2021.