Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Experți, despre scumpirea carburanților: „Cei…

Experți, despre scumpirea carburanților: „Cei mai mari perdanți sunt agricultorii și transportatorii”

Foto: rg.ru

După ce benzina, motorina și gazul petrolier lichefiat s-au scumpit considerabil, vineri, 15 ianuarie, la benzinăriile companiei Petrom Moldova, iar în câteva zile și celelalte rețele de benzinării vor opera majorări, Ziarul de Gardă a contactat mai mulți experți pentru a afla dacă această scumpire are o justificare economică și care ar fi impactul acesteia asupra economiei R. Moldova.

Experții susțin că există câțiva factori care justifică scumpirea carburanților și că cei mai mari perdanți sunt agricultorii și transportatorii.

Expertul în probleme economice, Sergiu Gaibu, susține că prețul hidrocarburilor a ajuns la maxime după căderea din martie-aprilie 2020 (au ajuns la prețul de 52.4 dolari pe baril).

Sergiu Gaibu,
expert economic al Expert-Grup

În opinia lui Gaibu, creșterea prețurilor după această prăbușire era inevitabilă.

„Scăderea prețurilor la carburanți a fost un suflu în perioada de criză, dar trendurile prețului la carburanți va fi preponderent în creștere în perioadele ulterioare. O prognoză exactă este imposibilă, deoarece aceste piețe sunt extrem de volatile. Creșterea prețurilor la hirdrocarburi are impact direct asupra economiei, în special că și sistemul energetic este bazat și corelat cu piața de hidrocarburi. Iar sursele energetice sunt în structura cheltuielilor tuturor sectoarelor economice”, a spus Gaibu pentru ZdG.

Expertul economic Viorel Gîrbu susține că atât cotațiile petrolului, cât și rata de schimb valutar a USD în MDL sunt pe un trend ușor pozitiv pe durata ultimelor luni. În opinia expertului, acești doi factori justifică scumpirea carburanților.

„În ce marime? Este greu de spus. Piața combustibilului la noi este destul de opacă. Efectele acestei scumpiri se vor reflecta în creșterea indicelor prețurilor de consum (IPC), dar acest indicator este la minime istorice în Moldova. Din acest motiv, efectul este relativ pozitiv la nivel macroeconomic. La nivelul cetățeanului simplu situația este diametral opusă. Datele disponibile indică faptul că impactul crizei este disproporționat mai mare față de cetățeni versus agenți economici (agenții economici au plasat impactul crizei, în primul rand, asupra lucrătorilor (concedieri, reduceri salariale, reduceri a programului de lucru)”, a spus Gîrbu pentru ZdG.

Viorel Gîrbu,
expert economic al CALM

De asemenea, expertul susține că rata sărăciei în Republica Moldova este în creștere, iar nivelul de bunăstare a cetățenilor (volumul cheltuielilor de consum) este în scădere.

„Acest fapt trebuie să îngrijoreze autoritățile… Doar că nu are cine, Parlamentul este nefuncțional. Această scumpire va avea un impact major asupra cetățeanului, care, din cauza creșterii prețurilor la alte bunuri și servicii (cheltuielile de transport sunt o componentă a prețului de comercializare) se va simți și mai sărac. Dar mai este și creșterea accizului (politica dictată din exterior care nu este clar daca este cea mai bună abordare și ce beneficii aduce acestei țări), a mai spus expertul pentru ZdG.

Expertul economic IDIS Viitorul, Veceaslav Ioniță, susține că actualmente scumpirea carburanților are o justificare economică, întrucât în R. Moldova cea mai mare problemă nu este atunci când prețurile cresc, ci atunci când prețurile sunt mici.

În opinia expertului există doi factori care au determinat creșterea prețurilor carburanților.

„Este vorba despre creșterea accizelor care are loc în fiecare an pe parcursul ultimelor zece ani, și în prezent s-a înregistrat o creștere a produselor petroliere. Atunci când prețurile pe piața mondială au ajuns la minime istorice de 25 de ani, când prețurile de achiziție și de import au scăzut considerabil, companiile petroliere din R. Moldova n-au redus prețurile prin măsură și adaus comercial, în special, în lunile aprilie, mai (…) Noi avem o piață injustă, incorectă, cu o practică absolut nereglementată. Deci, statul nostru este neputincios în reglementarea acestei pieți. De altfel, în R. Moldova nu există o concurență pe această piață”, a spus Ioniță pentru ZdG.

Veaceslav Ioniță,
expert economic IDIS Viitorul

Cât privește impactul scumpirii carburanților asupra economiei R. Moldova, Veaceslav Ioniță susține că acesta nu va fi atât de mare, însă vor exista perdanți.

„Produsele petroliere sunt consumate în felul următor: 70% din toate produsele petroliere este motorina și circa 95% este benzina. Benzina este în cea mai mare parte consumată de către persoanele fizice. Conform unor calcule pe care le-am efectuat anul trecut, suma totală a plăților în plus pe care noi le-am efectuat în anul 2020 a fost peste 100 milioane de lei. Astfel, o categorie de perdanți sunt gospodăriile casnice, fiecare persoană”, a mai spus Ioniță pentru ZdG.

De asemenea, în opinia expertului cei mai mari perdanți sunt agricultorii și transportatorii.

„Agricultorii sunt perdanți de două ori. Prima oară ei sunt perdanți din simplul motiv că ei plătesc accize pentru drumurile pe care nu le utilizează. A doua oară ei sunt perdanți prin faptul că cel mai mare adaus comercial în perioada de criză a fost aplicată asupra motorinei. În anul 2020 agricultorii au plătit sute de milioane de lei nejustificate pentru motorina procurată. Și atunci mă întreb, care este rolul subvențiilor mici pe care le-a oferit statul agricultorilor, dacă cei din urmă au fost nevoiți să le ofere mai departe companiilor petroliere? O altă categorie mare de perdanți sunt transportatorii, în special – serviciile de taxi. Deci, nu putem spune că această scumpire va avea un impact major asupra economiei, dar, în opinia mea, vor exista multe cheltuieli nejustificate ale agricultorilor și transportatorilor”, a accentuat expertul pentru ZdG.

Pe 15 ianuarie 2021 benzina, motorina și gazul petrolier lichefiat s-au scumpit considerabil. În cazul benzinei majorarea este cu un leu și 60 de bani, adică cu circa 10%. Acum un litru de A 95 costă 17 lei și 75 de bani, față de 16 lei și 15 bani, cât costa ieri. Motorina s-a scumpit cu un leu și 10 bani (8,1%), de la 13.55 la 14,45 lei/litrul. Și prețul gazului lichefiat a crescut cu 60 de bani (6,3%), până la 10 lei și 12 bani, relatează Mold-Street.

Tendința de majorare a prețurilor la carburanți a început acum o lună. La mijlocul lunii decembrie atât benzina, cât și motorina s-au scumpit cu aproximativ 50 de bani, iar anul s-a încheiat cu încă o scumpire neesențială – de 1-2%.

Se întâmplă după o perioadă în care barilul de petrol marca Brend a crescut în preț, din toamnă și până acum, cu mai bine de 25 la sută. Scumpirile curente sunt cauzate și de majorarea accizelor la importul carburanților cu 9%, începând cu 1 ianuarie 2021.