Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Directorul Agenției Naționale pentru Soluționarea…

Directorul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, Serghei Merjan, și-a dat demisia

Directorul general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), Serghei Merjan, și-a depus cerea de demisie din funcție. Miercuri, 16 noiembrie, Comisia economie, buget și finanțe a luat act de cererea depusă de Merjan.

Până la numirea unui nou director general al ANSC interimatul funcției va fi exercitat de către Angela Nani, consilier pentru soluționarea contestațiilor în cadrul ANSC, potrivit unui comunicat publicat de Parlament

Totodată, membrii comisiei au decis prelungirea până pe 6 decembrie a concursului deschis pentru selectarea candidatului la funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

Serghei Merjan a fost numit de Parlament, la sfârșitul lunii octombrie 2021, pe un termen de șapte ani, în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor, director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC).