Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Consumatorii casnici din Bălți vor…

Consumatorii casnici din Bălți vor achita mai mult pentru apă și canalizare. ANRE a aprobat majorarea tarifului

Sursa: moldova.org

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 16 mai, majorarea tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare pentru mai mulți operatori din țară: Î.M. Regia „Apă-Canal Bălți”, Î.I.S. „Acva Nord” și S.A. „Operator Regional Apă-Canal Hîncești”.

„Ajustările aprobate au la bază o analiză riguroasă a cheltuielilor efective, cu excluderea celor nejustificate sau care nu respectă prevederile metodologice”, a explicat ANRE într-un comunicat de presă.

Apă-Canal Bălți

Tariful pentru consumatorii casnici a fost stabilit la 26,96 lei/m³, față de 18,59 lei/m³ anterior. Solicitarea operatorului a fost de 33,43 lei/m³, însă ANRE a ajustat „cheltuielile neconforme și a aplicat metodologia pentru a exclude costurile aferente pierderilor excesive, investițiilor neaprobate și consumului energetic nejustificat”.

„Noua valoare reflectă devieri tarifare acumulate în anii anteriori și este menită să sprijine restructurarea financiară a întreprinderii fără a supraîncărca utilizatorii finali”, susțin reprezentanții ANRE.

Acva Nord (plan de restructurare)

Pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii, a fost aprobat un tarif de 6,09 lei/m³, față de tariful anterior de 4,05 lei/m³, stabilit încă din 2013.

„Ajustarea reflectă creșterile semnificative ale costurilor operaționale și ale energiei electrice. ANRE a exclus din calcul cheltuieli neeligibile (ex. taxe pentru poluare peste limitele legale sau amortizări pentru investiții neautorizate), asigurând un tarif realist și transparent”, notează Agenția.

Operator Regional Apă-Canal Hîncești

Au fost aprobate cheltuielile de bază pentru anul 2025 în valoare totală de 17,16 milioane lei pentru furnizarea serviciilor de apă și canalizare. Ajustările efectuate de ANRE au presupus diminuarea cheltuielilor inițial solicitate de operator cu peste 1,4 milioane lei, prin excluderea „unor materiale și servicii neconforme, a cheltuielilor administrative excesive și a investițiilor care nu au legătură directă cu serviciul reglementat”.