Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ANSA încă nu a recepționat…

ANSA încă nu a recepționat notificarea din partea Rusiei privind interdicția de import a fructelor și legumelor moldovenești: „Urmează să analizăm de ce s-au pus interdicții pe raioanele menționate” – directorul Agenției

Directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) Radu Musteața spune că „la momentul actual” Agenția nu a primit oficial nota din partea Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse „Rosselhoznadzor”, privind interdicția de import a fructelor și legumelor din R. Moldova, despre care autoritatea rusă a anunțat pe 9 august.

Directorul ANSA spune că după recepționarea notei, ANSA va analiza fiecare raion pentru a stabili motivul interdicției impuse de ruși. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Guvernul de miercuri, 10 august.

„La momentul actual nu am primit oficial nota din partea colegilor din Federația Rusă, de aceea nu mă pot expune în detalii asupra dăunătorilor și asupra regiunilor care au fost stipulate doar în comunicatul Resselhoznadzor. Urmează să primim nota, s-o examinăm destul de atent pe fiecare punct. Dacă va fi necesar de consolidat acele controale ANSA pe domeniul fitosanitar – o vom face și vom informa prompt colegii din Federația Rusă. (…) Urmează să analizăm fiecare raion în parte, de ce s-au pus interdicții pe raioanele menționate”, spune directorul ANSA, Radu Musteața.

În acest sens, prim-ministra Natalia Gavrilița i-a cerut directorului ANSA să explice „cum e posibil ca fructele și legumele din raionul Criuleni să aibă insecte, iar cele din raionul Dubăsari să fie fără probleme”. Gavrilița spune că trebuie „să luăm în serios cele semnalate” și „să ne preocupăm de calitatea produselor noastre” prin întețirea controalelor ANSA.

„Trebuie să luăm în serios ceea ce a fost semnat. Am deschis piața UE. Noi trebuie să ne preocupăm de calitatea produselor noastre și de menținerea piețelor pe care le avem. (…) La această etapă rog să fie intensificate controalele, inclusiv cu prezență fizică. (…) Trebuie să vedem care sunt soluțiile, în primul rând în interiorul ANSA, prin întețirea controalelor și prioritizarea acestui lucru”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Radu Musteața, directorul ANSA, a ținut să menționeze că „R. Moldova exportă în foarte multe state”, însă „până la momentul actual nu avem nici o notificare oficială pe domeniul fitosanitar”, din alte țări.

„Avem obiective clare, urmează să atragem o deosebită atenție asupra digitalizării proceselor, să consolidăm capacitatea inspectorilor ca să aibă acele utilaje necesare pentru efectuarea promptă a controalelor. (…) La sigur vom interveni foarte serios pe domeniul respectiv. (…) R. Moldova exportă în foarte multe state, până la momentul actual nu avem nici o notificare oficială pe domeniul fitosanitar”, a mai declarat directorul ANSA, Radu Musteața.

Rosselhoznadzor a anunțat că din 15 august limitează temporar importul în Federația Rusă a produselor vegetale, incluse în lista de carantină, din 31 de raioane ale R. Moldova, unitatea teritorial-administrativă a R. Moldova „Găgăuzia” și orașele Chișinău și Bălți, „pentru a proteja teritoriul Federației Ruse de pătrunderea și răspândirea obiectelor de carantină”.

„Din 15 august 2022, Rosselhoznadzor este obligat să introducă restricții temporare la importul de produse vegetale reglementate pe teritoriul Federației Ruse din următoarele raioane ale Republicii Moldova: Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni, precum și din unitatea teritorial-administrativă a R. Moldova „Găgăuzia” și municipiile Chișinău, Bălți”, anunță Rosselhoznadzor.

Potrivit Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse, motivul introducerii restricțiilor a fost depistarea repetată a „obiectelor de carantină periculoase” în produsele moldovenești care intră în Rusia.

Pe 8 august, Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse „Rosselhoznadzor” anunța că „este îngrijorat” de cazurile tot mai frecvente „de detectare a obiectelor de carantină în produsele vegetale din R. Moldova” și reamintește despre o „eventuală introducere a restricțiilor” pentru produsele moldovenești, despre care ar fi anunțat autoritățile noastre, printr-o notificare expediată în iulie curent. De cealaltă parte, responsabilii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) susțin că „nu cunosc despre ce fel de notificare se vorbește”.

Potrivit Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse, doar în luna iulie s-au înregistrat 13 cazuri de depistare a cinci tipuri de obiecte de carantină pentru țările UEE. Printre acestea se numără molia orientală, musca orientală a fructelor și musca mediteraneană a fructelor, precum și putregaiul maro de monilioză și ambrozia din frunze de salvia.

Arunci, solicitați de Ziarul de Gardă, responsabilii din cadrul Agenției Naţionale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) ne-au comunicat că „nu cunosc despre ce fel de notă se vorbește” și au menționat că notificările din Federația Rusă vin în urma depistării organismelor, iar o astfel de notificare ar putea să se refere și la „organisme depistate într-un lot cu marfă din februarie”.

„Nu cunosc despre ce fel de notă se vorbește. Notificările din Federația Rusă vin în urma organismelor depistate. Asta poate să fie și organisme depistate într-un lot cu marfă din februarie și ei ne informează pe noi în iulie, în august, în septembrie, când au timp și la discreția lor.

Notificarea respectivă poate să fie la un lot în care au fost depistate anterior organisme de carantină. Poate fi orice notificare, poate să fie și la material săditor și la alte produse de origine vegetală. Nu este neapărat o notificare care vine concret numai pentru direcția noastră sau pe produsele exportate prin intermediul certificatelor fitosanitare”, Iulia Haidarlî, șefă adjunctă a direcției fitosanitare din cadrul ANSA.