Festivalul republican al Etniilor
Festivalul republican al Etniilor se află în acest an la cea de XV-a ediție. Conform tradiției festivalul se desfășoară în a treia duminică din septembrie în mai multe localități din țară inclusiv la Chișinău. Evenimentul se desfășoară sub genericul „Unitate prin diversitate”.
În dimineaţa zilei de ieri, reprezentanţi ai organelor centrale şi locale, Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, corpului diplomatic acreditat la Chişinău şi ai organizaţiilor etnoculturale au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, după care au participat la deschiderea oficială a Festivalului.
Pe parcursul zilei, pe scena principală a festivalului a avut loc un spectacol muzical-literar cu participarea colectivelor artistice ale organizaţiilor etnoculturale, iar oaspeţii au putut vizita expoziţiile de artă decorativ-aplicativă, arte plastice şi artizanat și gusta din deliciile fiecărui popor.
Obiectivul Festivalului Etniilor este valorificarea şi perpetuarea tradiţiilor minorităţilor naţionale precum şi dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relaţiilor de prietenie între reprezentanţii diferitor naţionalităţi, care locuiesc pe teritoriul R. Moldova.
La eveniment au participat 45 de organizaţii etnoculturale și 32 de formaţii artistice din 11 raioane. Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului republican al etniilor se va desfăşura în mai multe raioane până la 25 septembrie.